Gabriela P
Data inscrierii: 26/Feb/2009
Mesaje: 21
Localitate: Constanta
|
 Trimis: 28/02/2009 22:55 Titlul subiectului: Viaţa ca o scenă |
 |
|
Viaţa ca o scenă
(existenţa)
Cortina se ridica, şi rând pe rând
Îşi fac intrarea actori cu măşti pe faţă.
Păşesc uşor, înaintând în ceată
Prin gesturi ample viaţa sugerând.
Unul se crede filozof, fără să fie!
Doctor se vrea a fi, dar scutit de leac !
Învăţător privat de ştiinţă, e doar un fleac!
Altul, în rege imbracatat...ce utopie!
(Ei nu par ceea ce sunt,
Ci par identic ce nu sunt !)
Iată că, masca le da închipuire
Discret şi numai ascunzând adevărul
Devine dual pe scenă actorul
Iar taina nu-i mincinoasă din fire!
Cortina se lasă, şi rând pe rând
Privitorii tăcuţi se ridică şi pleacă
Spectacolul sfârşit, nu mai e joacă !
Măştile cad, actorii priviri evitând.
(Lumea e teatru!
Şi teatrul suntem noi!)
Viaţa ca o scenă
(primejdia)
"cine privind, pofteşte o femeie, a şi păcătuit cu ea..."
Dar dacă n-o poftesc privind-o?
Ce dacă are ochii mari
Şi flori albastre în priviri ?
Ce poţi mai mult ca să admiri ?
Cu trupu-i zvelt şi sânii tari
Şi dermă albă ca de nea
Şi gura-i roşie ca focul
Să-mi facă numai mie jocul
Aşa, cuvântul ei ar vrea!
Ce dacă o privesc mirat?
Eu n-o poftesc ci doar admir
Mi-am pus pe frunte sfântul mir
Şi n-o doresc, nici n-am visat!
Mă faci să cred că nu îţi pasă
Şi tu nu arzi de acea dorinţă?
Cu joc ascuns ea te aţâtă
Cum iarba uscată focul lasă.
Şi spui că n-o pofteşti de fel?
Dar, întorcandu-te acasă
De ce nevasta este ştearsă?
De ce copiii sunt altfel?
Căminul greu, griji o mulţime !
Oricine îţi va fi povară
Şi viaţa îţi va fi amară
De ce te porţi cu aşa asprime ?
(pricină)
Nu te-ai întors singur acasă !
În conştiinţă şi în cuget
Tu eşti cuprins fără de preget
De-acea femeie păcătoasă !
"Cuvinte alese" - Sfântul Ioan Gură de Aur
Viaţa ca o scenă (extreme)
căutare
Cu-nfrigurarea omului pierdut
Caut în noaptea sufletului mut
Am rană în cuget, tare-mi e greu!
Durerea e seacă, revine mereu!
întrebare
Cine eşti tu, de-mi sluţeşti sufletul ?
M-ai lovit rău, mi-ai rănit cugetul !
Cine eşti tu, de-mi striveşti inima ?
M-ai zdrobit tot, mi-ai lăsat lacrima!
Cine eşti tu, trecut neiertător
Iluzie mută, cuvânt apăsător?
rânduială
A dat Dumnezeu omul să se nască
Mai anterior ca acesta să vrea!
Şi i-a mai dat Domnul dar, să iubească
Mare necaz şi încercare grea !
I-a dăruit apoi, multă tărie
Omu-ncrâncenat, s-a pus pe avere !
Frumuseţi nedescrise el a primit
A vrut şi mai mult, veşnic nemulţumit !
Şi i-a dat Dumnezeu, din toate ce sunt
Însă acesta nătâng, le-a încurcat crunt !
S-a pierdut dară, omul! Iată-l rătăcit!
E îndestulat zice...dar, nu-i fericit!
Ultima modificare efectuata Gabriela P la 03/03/2009 11:46, modificat de 3 ori in total |
|
FAQ
Cautare
Membri
Grupuri
Inregistrare
Profil
Mesaje private
Autentificare
