Pagina de start a forumului BUCURIILE VIETII BUCURIILE VIETII
SCRIERI DIVERSE
 
 FAQFAQ   CautareCautare   MembriMembri   GrupuriGrupuri   InregistrareInregistrare 
 ProfilProfil   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 

Poezii

 
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect    Pagina de start a forumului BUCURIILE VIETII -> Bodea Silvia-Simona
Subiectul anterior :: Subiectul urmator  
Autor Mesaj
Bodea Silvia-Simona
Moderator


Data inscrierii: 21/Oct/2008
Mesaje: 2
Localitate: Timisoara

MesajTrimis: 19/02/2009 09:50    Titlul subiectului: Poezii Raspunde cu citat (quote)

Pentru sotul meu Dorian

Trandafirul galben

Îţi spun acum, iubite, simţirea pentru tine...
Mă simt precum o floare ce are seva-n tine,
Mă simt ca trandafirul ce-a înflorit frumos,
Dar ce păcat, iubite, că totul n-are rost.
Sunt trandafirul galben ce creşte-n poarta ta,
Dar tu, iubite drag, o altă floarea-i vrea.
Mă ofilesc adesea… departe eşti de mine
Şi înfloresc îndată ce sunt in braţe la tine
Sunt trandafirul galben – mereu voi fi aşa –
O floare ce creşte afară de grădina ta,
Dar fiece petală îmi va cădea uşor.
Să ştii, iubite drag, vei fi singurul meu "DOR".


Răspuns

Îţi voi răspunde acum, iubite,
Şi vreau să auzi tot ce îţi spun;
Te rog să crezi, să iei aminte,
Voi repeta până apun
Că te iubesc cum numai floarea
Iubeşte apa şi pământul,
Cum luna îşi iubeşte noaptea,
Ziua, soarele ce ne încântă,
Că te iubesc şi am nevoie
De-a ta dragoste curată,
De mângâieri, sărutări, şoapte,
De trupul tău, să îl iubesc în noapte,
Să-ţi dăruiesc a mea iubire,
Să te înfrupti din trupul meu,
Să mă pătrunzi ușor şi tandru,
Să mă iubeşti de mii de ori,
Şi trupul meu să îţi cerşească
Mereu iubirea ce mi-o porţi,
La fel şi tu, dragoste dulce,
Să-mi ceri încet să te adorm,
Cu mâna mea trecând prin păru-ţi
Şi ochii mei privind ai tăi
Cu gura mea doar şoapte calde,
Spunând că TE IUBESC etern,
Să fim doar noi şi nimeni alţii,
În marea noastră îmbrăţişare,
În taina dulce-a dimineţii,
Iubirea să ne fie soare;
TE IUBESC, dragul meu "DOR"!

Aniversare

Ai sădit, cu mare grijă
O iubire ce-o trăiesc
Şi o simt cum mă alintă,
Grădinar, eu te iubesc!
Dar vigilent ai plămădit
Un butaş, acum e mare
Din iubire e şi el
O iubire foarte mare!
Sântem trei, acum e bine
Să cinstim cum se cuvine
Dragostea ce e în noi
Grădinarule, ai grijă
De butaş, de trandafir
De iubirea ce-ai sădit-o
Acum, mulţi ani împlinim!
Să veniţi si voi prieteni
Să priviţi a mea grădină
Astăzi mai sădim un an
în acestă lume divină,
Să petreceţi toţi cu noi,
Să sădiţi, dacă se poate,
Fiecare dintre voi
Un butaş, un trandafir,
Sau o dulce crizantemă
Grădinile să le-nmulţim
În iubiri eterne
S-avem parte doar de bine
De butaş, să ne mândrim
Peste ani şi el la rându-i
Grădinar bun devenind.

Iubeşte-mă

Îţi ofer acum, iubite,
trupul meu să îl iubeşti
printre stele, printre aştri
neîncetat să mă doreşti.
Vezi cum tremur? cum te vreau?
Cum iubirea ta o caut?
Haide, lasă-te încet
condus în tezaur...
Să-l iubeşti înfometat,
al meu trup te strigă;
sânii parcă nu-i mai am,
fremătând, te-mbie.
Prinde-i, muşcă-i, dar cu foc
să îmi stingi durerea.
Mă pătrunde, du-mă iar
în cer, printre stele
să revin o dată iar...
Iar să plec în stele,
Pe pământ să mă întorc,
atunci când voi geme

TE ROG MĂ IARTĂ!

E greu când nu mai poţi lupta,
E greu când totul se sfărâmă,
E trist că-n viaţa asta scurtă
Iubirea ta n-o să-mi ajungă.
Nu te gândi că sunt doar o plăcere,
C-a mea gândire nu există,
Nu te gândi la faptul ca-ş putea,
Eu singură, să renunţ la vise!
Nu, DRAGUL MEU! Nu sunt în stare asta.
N-o să renunţ aşa uşor,
Că am nevoie de a ta iubire
Şi-am s-o cer, pân-am să mor!
Iubire, poţi ierta prostia
Ce a-ncăput în mintea mea?
Şi vei putea uita durerea
Cuvintelor, ce gura mea le repeta?
Îţi spun acum TE ROG, MĂ IARTĂ!
Şi-o fac cu toată fiinţa-mi vie
Şi te sărut, nu-i ultima dată
Când vei citi a mele certe scrieri!
Îţi spun că TE IUBESC nespus,
Că eşti iubirea mea eternă
Şi atunci, când fi-voi în mormânt,
Iubirea TA o să mă îndemne.
Sărut fiinţa TA, iubire dragă,
Şi ochii tăi căprui ce mă învie,
Sărut gura ta cărnoasă,
Obrazul tău, sărut sprânceana deasă
Sărut şi membrele ce mă cuprind,
Sărut şi trupul tău, mai ferm acum este,
Şi te implor să te afunzi
Să pot simţi, iubirea TA terestră
Sărut acum intreaga TA fiinţă,
Şoptind mereu din ce în ce mai des: IUBITE,
Nu înceta să te opreşti .
Cu TRUPUL TAU să împlineşti a mele vise!




Un vis frumos eu am avut

Un vis elegant eu am avut,
că mă iubeam cu tine
şi tu erai prea-nfometat
de trupul meu, de mine,
mă sărutai necontenit,
cu sânii te jucai,
iar eu îţi răspundeam la fel.
Ce fericiţi eram!
În braţe mă luai uşor,
sărutând cu sete
obrajii, gura, gâtul tot –
tot trupul pe-ndelete
şi setea mă ardea,
de gura ta, iubite!
Mereu tot trupul ţi-l doream,
încet-încet să mă pătrundă
lumina ochilor căprui.
În ei mă luminam,
şoptindu-ţi la ureche, lent,
că încă aş mai vrea
tu gura să-mi săruţi
şi sânii să mi-i strângi,
pe coapse, mâna să îmi pui;
din tremur, trupul să mi-l stingi
şi să începem iar, şi iar,
să nu ne-oprim, iubite.
O noapte şi-ncă una aş vrea,
o viaţă, de-acum înainte...
Din vis eu m-am trezit, arzând
de dorul tău, iubite,
şi trupul meu, încet, vibrând,
încearcă să te strige...

Trăiesc un vis


Trăiesc un vis, o dragoste curată,
Ca roua proaspătă a dimineţii -
Iubirea caldă, ce mă înconjoară
Aievea soarelui, cu raze puternice.

Şi inima încet mă-ndeamnă
Să-ţi fiu aproximativ zi de zi.
Tu! Fermecătoare binecuvântare!
Eşti dragostea cu raze purpurii!

Un vis din care n-aş mai vrea să mă trezesc,
O dragoste asemenea celor din poveşti,
O uimitoare linişte şi caldă, sufletească,
O reverie, cu gândul mereu să înflorească!

La mulţi ani, dragul meu!

Te-am cunoscut, dragul meu,
În ziua când iubirea
Era străină de-al meu trup,
Străină mi-era şi menirea

M-ai învăţat ce-i bucuria
Şi dragostea curată,
M-ai învăţat ce-i împlinirea,
Sublimul, fericirea.

Nu mai speram vreodată
Să pot iubi şi eu,
Să pot simţi fiorul
Sfios, în trupul meu...

Dar tu, cu răbdare,
Mi-ai dăruit iubire,
Mi-ai dăruit speranţă,
Splendoare, fericire!

Acum, iubitul meu,
Te rog să mă primeşti
Să-ţi spun din suflet
Ce mult eu te iubesc!

Să-ţi spun un ”La mulţi ani”,
Cu multă bucurie
Şi visul care-l ai
Să-l schimbi în împlinire

Să poţi simţi tandreţea
Iubirii ce ţi-o port,
Să simţi ce-i frumuseţea
Să ai şi mult noroc!


Îţi mulţumesc, iubite drag

Îţi mulţumesc, iubite drag,
Că eşti alăturea de mine
Şi-mi dai tărie să răzbat
Prin clipa grea, ce mă anină.

Îţi mulţumesc, că lângă tine
Durerea mea, încet, dispare,
Şi lacrima mi-o ştergi mereu
Când, iar, pe faţa mea apare

Şi-mi dărui dragoste curată,
O viaţă plină de iubire,
Fiorul ce-l simte femeia
Când un bărbat în braţe-o ţine.

Mă rog la bunul Dumnezeu,
Să ne unescă în iubire,
S-avem grijă, de al nostru pui
Şi zilelor noastre să le dea lumină.




Pentru baietelul meu Darius –Dorian
Băiatul meu

Băiatul meu e mititel,
Dar năzdrăvan, nevoie mare
Şi iubăreţ, şi ştrengărel.
Aleargă ziua, până-n seară.

Cu ochişorii albăstrui,
Năsucul mic şi frumuşel,
O frunte lată şi la păr,
E castaniu-deschis, de fel.

Se bucură mereu, de tot,
Chiar o bomboană de-i oferi,
Îţi spune: – Mulţumesc frumos
Şi mâine poate-mi dai, eu sper!

Mă rog la bunul Dumnezeu
Să-l sporească mare, sănătos,
Să îl ferească de ce-i rău
Să fie bun şi inimos

Dorinţă de Moş Nicolae

Ne pregătim să vină Moşul,
Ghetuţele sunt cremuite,
Aşteaptă-n hol nemişcate
Cadouri multe, pregătite.

– O maşinuţă mi-aş dori,
Un trenuleţ mare pe şine,
O minge şi un ursuleţ
Şi-un coşuleţ, de amandine;

Mămicii mele să-i aducă
Sănătate şi iubire,
Să poată să mă crească,
S-ajung şi eu mare, cu bine

Şi pentru că a fost cuminte
Tăticul meu anul acesta,
Să îi aducă o desagă
Plină cu beţe, de prins peşte

Şi bunicuţei mele scumpe
Să îi aducă bucuria
De-a mă vedea pentru o clipă,
Cuminte, măcar două zile.

Moş Nicolae, o rugăminte
În încheiere aş avea,
Să-l laşi acasă pe „Sfântul“
Că el pe drum, te-ar încurca.

Alte poezii …

Nu m-am gândit

Nu m-am gândit că poţi să fii şi dur
Iubirea noastră tu ştii cum a fost
De-acum nu are sens, nici rost,
Deci pleacă, eu rămân acum.
Am fost doar pentru prima oară
Minţită de-un băiat ce l-am iubit
Acum doar liniştea mă înfăşoară
Într-o mantie ce s-a înnegrit
Şi cred că n-o să-l mai iubesc
Dar ca şi florile ce înfloresc
De câte ori îl văd trecând
M-aşez la geam şi plâng, şi plâng,
Nu pot să-l şterg din mintea mea
Căci l-am iubit cum n-am iubit pe-altcineva!
Dar poate asta este soarta mea
Nicicând să nu-l pot uita.

Sperat-am

Sperat-am în viaţa şi în tine,
Sperat-am in dragoste şi în lumină,
Sperat-am în frumuseţe şi în dor,
Sperat-am în iubire şi amor.
Dar te-ai jucat băiete cu sufletu-mi rănit
Şi-ai râs de mine ca de un om necăjit;
Nu te-ai gândit o moment că aş putea muri
Şi aş rămâne-n suflet cu dorul inimii,
Nu te-ai gândit la mama ce-a legănat în braţe
Fetiţa ce-a văzut-o prima oară-n viaţă,
Şi-a chinuit cu mine, şi mi-a cântat cu dor
Cântecul de leagăn, când trebuia să dorm,
Nici faptul că sunt tristă, în viaţa mea, acum,
Nu te-a făcut să suferi şi m-ai lăsat în drum;
Şi visele frumoase, ce noi ni le-am făcut,
Nu te-au convins, băiete, să-ţi schimbi drumul tăcut;
Şi ai plecat din viaţa-mi, cu râsul tău frumos,
Cu zâmbetul că încă o victimă am fost
Şi suferi tu, acuma că oare-a trebuit?
Să minţi o fată ce-n viaţă sincer a iubit?
Nu ştii ce-i suferinţa, nu ştii ce-nseamnă dor,
Nu ştii că-n astă viaţa, nu-i important amor,
Nu ştii că fericirea şi dragostea curată
Sunt mult mai importante decât o falsă joacă.
Sperat-am în viaţă şi în tine,
Sperat-am în dragoste şi în lumină,
Sperat-am în frumuseţe şi în dor,
Sperat-am în iubire şi amor
A fost

simt frig afară, în suflet, doar durere,
ce tristă-i ziua, când nu mai am putere
plouă încet, aşa viaţa-mi pare,
când fericirea mea s-a dus,
nicicând nu mai apare
a fost frumos, aievea unei zile
când soarele răsare, şi serile-s senine,
dar fulgerul apare când totul e frumos,
şi soarele dispare, de parcă...nici n-a fost

A câta oare DOAMNE?

A început să ningă, cu fulgi mari şi zglobii,
E frig şi bate vântul, pe străzi şi pe câmpii.
În inimă mi se strecoară o bănuială vagă.
Presimt o despărţire, de-a ta iubire dragă.
A câta oară, DOAMNE, voi suferi, voi plânge?
Şi când iubirea,la mine, va ajunge?
Eu am crezut în Tine, a Tale vorbe dulci
Erau numai deasupra, amare dedesubt.
Iubirea ce mi-ai spus-o a existat vreodată?
A Tale dezmierdări au fost adevărate?
Şi vise, idealuri, ce le-am făcut doar noi,
Unde-au rămas, iubite? Au dispărut în nori?
Dar sper că într-o bună zi, tu seama îţi vei da,
Că o iubire sacră nu ai, pân' ce vei da!
Atunci, iubite drag, doar fericit vei fi,
Şi vei simţi că viaţa, din plin, o vei trăi.


Suferinţa

Ochii mei
Albaştri
Precum o mare sunt,
Din ei vuieşte apa
În lacrimi se transformă,
Şiruiesc, la vale
Şi nu se opresc.
Unde-i capătul oare? În care univers?
Şi când se vor opri?
În astă viaţă scurtă
Doar suferinţă EU voi şti?
Inima mea înoată... în durere,
Singură se zbate
Nu pot să o salvez,
Doar omul ce-a plecat
Şi nu se mai întoarce,
Doar EL ştia să mă înveţe
În apă să răzbesc.
Tăcută… mă sfârşesc…
Şi sufletul? Şi trupul?
Cine le salvează?
Există oare săli
Şi medici ce le operează?
Să scoată suferinţa? Să scoată acea durere?...
Nu mai am putere
Din nou s-o iau la drum…
Aici este finalul...
Deja simt cum plutesc
În aer... spre NEANT
Acolo toate se SFÂRŞESC!!!

Aştept un semn

Cerşesc, iubite, un sărut,
Mi-l dai acum
Sau să mă duc?
Cerşesc, iubite, o-mbrăţişare,
Mi-o dai acum
Sau mai pe seară?
Aştept să mă iubeşti şi tu,
Să îmi spui că îţi lipsesc,
Altfel încep să mă gândesc
Că sunt în plus...
Nu vreau să îţi fiu povară,
Nu vreau să mă iubeşti forţat,
A fost frumos?
E o-ntâmplare?
Aşa consideri tu de fapt?
Să-ţi scriu, am învăţat aici,
Să te iubesc, e doar un vis,
Iubirea ce o simt e mare
E pentru tine... în aşteptare...
Aştept de la tine un semn
Nu voi mai scrie să te supăr,
Că totul a venit uşor...
Şi tot aşa o să se ducă...

TU şi EU
aş vrea să fii aici cu mine,
aş vrea să-ţi simt mirosul tău,
să mă cuprinzi,încet şi tandru
să fim doar noi doi, TU şi EU.
şi mă gândesc cu-nfrigurare
la ce-ar putea să se întâmple
iubirea să-ţi cunosc, sărutul
şi trupul tău să mă pătrundă,
nerăbdător să mă săruţi
şi sânii mei să îi striveşti,
puternic coapsele să-mi ţii
şi trupul meu să îl doreşti,
încet să fim doar TU si EU,
iubirea s-o simţim fierbinte
să mi te dărui cum vreau EU
şi TU să-mi ceri îngăduinţă,
refuzul meu nu o să-l ai
încearcă, hai acum iubite
doar TU poţi cere ce vrei tu
şi EU să îţi aprob dorinţa

Durerea iubirii

am sufletul pustiu
şi inima rănită
durerea ce o simt
acum este prea multă,
lacrimi curg pe faţă
suspin mereu, iubite,
tu ai plecat ferice
din cuibul nostru dulce
rămîn în urmă iară
aşa cum am mai fost
tăcută şi pierdută
în suferinţa sorţii
aştept din nou o rază
un licăr de iubire
o dulce alinare
sper să reînvie...
M-ai transformat în umbră

Tăcută sunt, iubitul meu,
Acum în prag de iarnă.
Eu te aştept să vii aici,
Eu încă sper în vrajă,
În inimă e doar durere
Şi sufletul pustiu,
Iar trupul parcă merge-n gol
Tu ai putea să-l reînvii.
Sunt umbră pe acest pământ,
Aşa mă văd, iubite,
Iar şanse nu-s să mă transform
În fata ce-a crezut în vise,
Ai spulberat tot ce credeam
Şi dorul de iubire
Trăirea trupului s-a dus
S-a dus... acum ştii bine
Nu te condamn deloc, iubite,
Durerea să n-o afli tu
Un gând, eu îţi transmit, tăcută:
Fii fericit... măcar tu
Să îţi aduci aminte
Aşa, din când în când,
Cum te strângeam la pieptu-mi,
Trăind cu tine visul bun
Îţi sărutam trupul fierbinte,
Şoptind mereu că te iubesc.
Tu doar desfătarea căutai
Se pare că asta şi doreai,
Te las acum, frumosul meu
Bărbatul vieţii mele...
Tăcută plec şi încă sper
Să scap de cumplita durere.
Ştiu că nu mă vei iubi,
Că sunt doar o plăcere.
Femei, tu vei avea mereu
Iubirea pentru tine nu va piere...

Neputinţă

Aş vrea să am puterea unui înger,
Să duc iubirea-n fiecare om
Şi ura să o-nchid, să-i pun cătuşe,
În negura tăcerii, pe veci să o adorm.

Aş vrea un nor de ploaie să pot fi,
Să spăl păcatele din oameni,
Să las doar bunătatea şi iubirea,
Sublimul, fericirea, dăruirea.

Aş vrea o pasăre să fiu,
În zborul meu deasupra lumii,
Răvaşe de dreptate să împart,
Pecetluite cu adevărate nume.

Dar nu pot fi nimic din toate astea,
Nici înger, nor sau pasăre măiastră
Sunt ca şi voi, în societatea asta vie
De ură, de păcate şi de nedreptate.

Gelozie

Cu focul tău mistuitor, pătrunzi în mine, gelozie
Mă storci, mă faci să mă frământ,
Să nu mai ştiu ce fac, să nu mai ştiu de mine

Când eşti departe, dragul meu, eu mă gândesc la tine
Tăcută, gelozia mă încearcă, îmi dă coate
Şi-mi spune: -Eşti sigură de el? Ştii acum ce face?

Mă prinzi în braţe, mă săruţi, vorbindu-mi de iubire
Cu mintea mea, se divertisment iar, şicana gelozie,
Mă-ndeamnă, întrebări să-ţi pun, să nu mai cred în tine

Cuprinsă sânt de-otrava ei, mă sting, încet iubite
Aş vrea să cred, tot ce îmi spui, stăpână nu mai sunt pe minte
Doar gelozia o ascult, le dirijează, chiar şi pe cuvinte...

Toamna

Se uscă iarba de pe câmpuri toată,
Se uscă florile de pe poteci
Şi frunzele încep să cadă
Din ramurile pomilor răzleţi.

Hambarele ticsite râd ferice,
Butoaiele de vin acum sunt pline.
Dovlecii stau în beci grămadă –
Aşteaptă transformarea în plăcinte fine.

E Toamna ce-a venit ca o regină.
Frumoasă-i, parcă, an de an,
Podoabele îşi lasă cu mândrie
Şi se retrage pân' la următorul an.

Ce bine ar fi!

Să bem cu toţii, din pocalul fericirii,
Să mergem toţi, pe drumul plin de flori,
Privirea noastră să ne fie
Alăturea de bucurii şi fără nori.

Să ne hrănim cu fericirea vie
A florilor ce-n câmp, gingaşe, înfloresc,
Să auzim doar zumzăitul tandru
Al albinelor ce miere dăruiesc.

Să trecem podul dragostei eterne,
Iubirea, să ne fie ghid sublim,
Să trecem apa umplută de durere,
Să ne-aşezăm lângă izvorul plin cu mir.

Să ne învăluie bucuria vieţii,
Frumosul, să ne fie pavăză şi dor,
Mirifica iubire, să ne fie soare,
Şi noi să ne-oglindim în câmpul plin cu flori.

Iar de va trece suferinţa iară,
Prin faţa noastră, noi să n-o privim,
Să o lăsăm, să plece-n larga zare,
S-o pierdem dintre noi, în veci să n-o găsim.

ieri, i-a murit băiatul drag

Îşi aştepta băiatul, plecase-n mulțimea mare
Să-şi facă-un rost în viaţa, aşa spera şi el,
Dar cruda moarte, neagră, îi tăie cărarea
Şi-l luase-afurisita, îl despărţi, pe veci, de el;

Urma să facă nunta, tocmise chiar şi naşii,
Şi muzicanţii toţi vorbiseră cu el,
Mireasa, ca o floare, şi tânără, săraca,
Acum îl plânge jalnic. Ce dor îi e de el!

Îl plânge sora dragă, mai mică cu un an,
Şi bunicuţa scumpă, ce l-a crescut din faşă,
Îl plânge şi mătuşa, doar un nepot avea,
Acum, cu toţii îl petrec, pe-un drum far’ de întoarcere

În colţ, pe banca veche, cu ochii plini de lacrimi,
Priveşte-n gol sicriul, cu băiatul lui:
"De ce te-ai dus băiete? Cui mă laşi pe mine?
Bătrânul tău tăicuţă, acum, e-al nimănui;

Te-am învăţat de bine şi te-am crescut mare
Sărmana ta măicuţă de mult s-a prăpădit!
Probabil că te-aşteaptă, acolo sus, se pare
Că după douăzeci de ani, acum vă întâlniţi".

Aşa plângeau bătrânul, şi sora, şi mătuşa,
Vecinii toţi veniră, pe-un ultim drum, să-l ducă,
Băiatul acum doarme, spre cer acum se duce
Şi lasă,-n urma lui, durere nesfârşită...


Pentru mama soacră Marta

Pentru dumneavoastră MAMĂ

va dăruim,iubită MAMĂ,
aceste rânduri
scrise din iubire
nu aţi avut o fiică
să vă iubească,
aveţi o noră
care vă stimează,
aţi suferit în viaţă,
aţi plâns şi oftat
când unul dintre fii
dus-a în neant,
viaţa nu e dulce
şi totuşi e...cum e,
doar suferinţă multă
şi plină de vise
acum, în prag de august,
când vă sărbătorim,
eu ca noră
şi-al d-voastră fiu
vă urăm din suflet,
doar fericire-n viaţă
si nici o lacrimă,
să nu aveţi pe faţă
cum înfloreşte floarea
când ai grijă de ea,
si d-voastră MAMĂ,
să înfloriţi ca ea
s-aveţi clipe senine
şi vise realizate
lacrimi, suferinţi
toate vor fi uitate



Pentru mama mea Didina ..

Aşteaptă-mă, măicuţă dragă

Măicuţa mea, îmi este dor de tine
Şi mă gândesc la dumneata cu jind,
Că ai rămas singură, bolnavă şi bătrână,
Acum, de sărbători, acasă am să vin.

Să pot să-ţi fac o mică bucurie,
Să petrecem aceste sfinte sărbători,
Ţinându-mă la piepul tău, măicuţă,
Şi să-mi alini din triste supărări.

Să-mi mângâi creştetul, măicuţă dragă,
Şi mâna dreaptă eu să ţi-o sărut cu drag,
Că sunt fetiţa mică şi mi-e dor de casă,
Şi de grădina noastră cu trei brazi.

Aşteaptă-mă, măicuţa mea scumpă,
Că am să vin acasă negreşit,
Tăicuţa, din neant, poate-o să vadă
Că şi la noi bradul de Crăciun e-mpodobit.

Am fost acasă
Am fost acasă, în satul meu cel drag,
Acolo, mi-am petrecut copilăria toată,
Pe pragul casei, măicuţa m-aştepta,
Şi-o lacrimă i se prelingea, pe faţă.

-Bine-ai venit, fetiţa mea cea mică!
Cu dor te-am aşteptat să vii, să te mai văd,
Tăticul tău din cer, acuma ne priveşte,
Cum te sărut, cu drag, pe obrăjori.

-Sărut-mâna, scumpa mea mămică!
Acum mă-ntorc acasă cu sufletul golit,
Mă bucur să te văd, pe dumneata, sănătoasă,
Dar mă doare rău, că tata, acum, e în pământ.

Mă duc o lumânare să-i aprind,
La creştet, să-i mai duc o floare,
Şi să mă rog la Domnul, Cel de Sus,
Plină cu verdeaţă, să-i aşterne cărarea.

Şi mă mai rog la Bunul Dumnezeu,
Să te mai ţie-n viaţă, mulţi ani de-acum-nainte
Să am la cin’ veni, la casa părintească,
Şi să-ţi sărut, cu drag, mânuţa ta cea dreaptă!

Povestea lor

A fost, demult, o fată prea frumoasă,
Cu ochii negri, ca şi mura coaptă-n rug,
Şi un băiat cu părul blond, un pic pe spate,
Cu ochii albaştri, nasul puţin lung.
S-au cunoscut la horă-n sat, în vale,
Şi au vorbit puţin, mai mult ei au jucat.
În ochii ei, el se uita cu sete,
Şi gura ei: – Ah! Îşi dorea să o sărute, pe-ndelete!
Nu îndrăzni, nici măcar în glumă,
Să-i ceară un sărut. – Poate pe frunte? –
De frică să n-o piardă, să se ducă,
El o ţinu de mână, aproape de-al lui suflet.
Ea se uită la el, cu mare teamă,
În piept inima-i începu să bată
Frumosul ticăit şi doar întâia dată
În viaţa ei, de el, atunci, avu parte.
Şi s-au plăcut, dorind mereu să fie
La bine şi la greu mereu alături,
Însă mama ei, nu vru s-aprobe,
Această cununie pe vecie.
Dar într-o seară, când toţi au adormit,
Frumosul blond veni călare
Şi, cu mireasa, iute a fugit!
Trei luni departe au stat, de a lor hotare.
În taină mare, mama ei, fu de acord
Ca nunta să se facă, nimeni, să nu ştie
Că Silvius a furat-o pe Didina ei
Trei luni plecaţi - Enigmă, ştirea fie!
Şi nunta a pornit, peste întregul sat,
Vestind la toţi a lor iubire mare.
Cu bucurie şi părinţii au jucat
La horă (fuga lor au dat-o în uitare)
Şi au trăit aproape jumătate de veac,
Şi au luptat cu greul vieţii dure,
De viitura apei, de patru ori au fost luaţi,
Şi patru case au conceput în bătătură.
Pe 8 noiembrie trebuia să fie, o nuntă ca-n poveşti,
Cincizeci de ani ar fi creat ei împreună,
Dar cu o lună, înainte, El s-a dus în cer,
Şi a lăsat urmaşii, cu durere, fără măsură.
Copii lui îl plâng neâncetat:
– A fost un tată minunat şi drept la vorbă!
Şi-a lui soţie îl plânge cu dor,
Sperând, în cer, nunta lor de aur, să se-aprobe...


(Povestea de dragoste a părinţilor mei).


In memoria tatalui meu SILVIUS
Rămas bun, tată

Nefastă zi de 3, neagră pentru mine –
Atunci tatăl meu plecă din lumea asta,
Lăsând în urma lui pe mama-ndurerată
Şi pe ai lui copii, singuri, cu dor de tată.

Când am ajuns la poartă, mămica îl jelea,
Strigând: – Trezeşte-te, Silvius, să-ţi pupi copiii tăi,
Că au venit la tine să te mai vadă-o dată,
Să-ţi plângă la căpătâi şi să-ţi sărute mâna dreaptă.

Săraca mea măicuţă, nici nu mai poate plânge,
Nici lacrimi nu mai are, vigoare nici atât,
Iar noi, copiii lui, la creştet îl tot plângem
Că peste două ceasuri, se duce în pământ.

– Tăticul meu cel dulce, tăticul meu scump,
Deschide ochii o dată şi uită-te la mine,
Că am venit la tine, dar tu nici nu te uiţi,
Mă laşi aici, te duci de lângă mine.

Ai fost un om bun, drept în judecată
Cu sătenii toţi, nu aveai nici o pată.
Acum ei au venit, pentru ultima dată
Să te mai vadă, acceptând câte o lacrimă.

Şi preotul, la slujbă, a spus că erai bun
Şi iubeai dreptatea, glumeai, erai vesel
Un om cu bunul simţ, şi foarte plăcut
Şi-n încheiere: – Dumnezeu să-l ierte!

În inima mea, tată, vei rămâne-n veci,
La tine voi veni, tu nu îmi vei răspunde.
Mă voi uita la cer, şi lacrimi îmi vor curge
Şi golul ce-ai lăsat nimeni nu îl va umple.


Dumnezeu să-l ierte!










Durerea mă împunge

Durerea mă împunge-n piept,
Inima mi-o sfâşie.
De tatăl meu, îmi este dor –
El nu mai e cu mine,

S-a dus, permițând în urma lui
Durere nesfârşită,
Pe mine, fetiţa lui,
Cu inima-n pietrită.

Să strig? Să ţip? E în zadar!
Departe e de mine
Şi chiar de-ar fi, să urlu, iar:
El nu mai e cu mine.

Nu pot să-i spun că l-am iubit,
Nu pot să-mi cer iertare,
El lumea asta a părăsit,
Fără nici o chemare.

Sau poate l-a chemat la El
Dumnezeu de sus...
Pe mine nu m-a întrebat:
Nevoie am de dânsul?

Nu poate nimeni să-mi învie
Tăticul meu cel drag,
El are-acum o misiune,
Pe mine m-a lăsat.

Durerea e mai vie-acum,
Când mă gândesc mai bine
Că ani la rând vor trece, dar
El nu va fi cu mine.

Voi merge la mormântul lui,
Voi plânge şi-i voi spune:
– Deosebit de greu trece-acum
Viaţa, fără tine.

Te las să dormi, tăticul meu
Şi nu voi face zgomot.
Şi, în genunchi, acum, mă rog:
– În vis să mi te-apropii

Să-mi spui tot ce-ai avut de spus,
Să mă înveţi de bine,
Aşa cum tu făceai odat’
Respect ce se cuvine.

Te blestem, Moarte!

E neagră şi haină,
E rea şi fără suflet,
E - Moartea - ce-ncet vine,
De nimeni nu s-ascunde.

Se-nfruptă din cei tineri,
Copii, bătrâni, femei
Şi lasă dâre multe,
În lacrimi şi dureri.

Stăpână e pe lume
De frică? Ea nu ştie!
Se-nfruptă, minus milă;
De suferinţă? -E străină!

Nu poate să se-oprească
Odihnă? N-are lipsă.
Mereu trăzneşte-n suflet
Mamă, tată, sau copilă.

-Eu te blestem pe tine!
Tu! Moarte nesătulă!
Să mănânci din mine
Măcar vre-o zece zile!

Să uiţi cum este gustul,
Să mori şi tu o dată,
Durerea să-ţi cuprindă
A ta inimă înveninată!

Maestre, reverenţă

în faţa mesei, stau şi-aştept,
maestrul parcă nu mai vine,
doar piesele de şah privesc,
un joc aş vrea, dar n-am cu cine;
maestre, de ce nu mai vii?
m-ai învăţat acum pe mine,
cum să dau şah la toţi ce vin,
acum tu pleci de lângă mine?
să renunţ la joc n-am să accept
te rog să vii să muţi nebunul,
sau, poate, calul să îl muţi,
sau, poate, tânăra regină,
pionii te aşteaptă-n şir
şi turele pe loc sunt gata,
aşteaptă singure mutarea,
pe tabla plină de pătrate,
aştept, maestre, dar să vii
eu în zadar mă uit la piese,
ele te cheamă ne-ncetat,
tu cui le laşi aşa răzleţe?
maestre, unde ai plecat?
doar regele e sigur, parcă,
aşa cum eşti şi tu, maestre,
îţi mulţumec pentru poveţe
şi mă înclin, cu mult respect,
maestre, reverenţă..
.
Întrebări fără răspuns

Te chinui, suferi şi te zbaţi în astă viaţă
Şi cauţi să străbaţi tot ce e greu,
Dar vine-o zi, când nu mai ai ce face.
Te-ntorci şi Îl întrebi pe Dumnezeu:
– De ce Tu, Doamne, ai lăsat durerea?
De ce e viaţa asta doar un chin?
De ce nu pot trăi o veşnicie?
Când am de toate, să le las, la Tine ca să vin?
Murim, cu toţii, într-o bună zi,
Dar ce ne-aşteaptă? Încă nu se ştie
De va fi bine, rău, sau e iar chin?
Vor fi doar întrebări, ce omenirea
În veci şi le va pune...

Îmi lipseşti, TATĂ!

Când ai plecat, tăticul meu,
N-ai vrut să-mi spui, că-mi va fi greu,
N-ai vrut să mă înveţi, să pot,
Durerea grea din piept s-o scot.

Să-mi ţin lacrima în carapace,
Să pot merge mai departe,
Să nu mai sper că vei veni,
Aşa cum făceai TU, zi de zi.

N-ai vrut să-mi spui cum e durerea,
Să mă înveţi să am puterea
Să îmi alung amarul chin
Ce-l simt acum, ca un venin.

Pe care drum, TU ai plecat?
La cin’ să cer acum un sfat?
Cum pot să te mai văd o dată,
Să-ţi spun că îmi lipseşti, enorm, TATĂ?

Pentru bunica Elena…

BUNICA DE 99 ANI

Căsuţa e pitică, odaie şi o tindă
Şi prispa după casă, de lut astăzi e coaptă
În tindă e o laiţă, un ţol este pe ea
Mâncat e de molii, şi de atâţia ani
Odaia este mică, un pat fabricat din paie
Şi-o masă lângă geam acoperită parcă
Cu o carpetă albă, ţesută-n patru iţe
Şi cu-o suveică veche, creată doar din ghişe.
Pe masă arde-n taină, opaiţul vechi şi el
Şi-nnegurat de fumul lăsat de petrol
Pe jos este curat, doar stropi de apă scoasă
Acuma din fântână şi ea bătrână parcă
Nu e covor, nici preşuri, doar lutul proaspăt este
Făcut din paie, lut cu balegă amestecat, luat din iesle
Pe laiţă stă bătrâna şi toarce-o lână albă
Să dreagă la nepoţi oghele şi o boandă
Se pare c-o să vină iarna şi aici
Nevoie au nepoţii de-oghele la opinci
Bătrână este tristă, riduri mari pe faţă
Trădează anii ei, aproape de o sută
Mai are-un an si-o lună, şi-i împlineşte ea
Speră doar s-o ducă, pe picioare iar
Pe lângă ea nepoţii se roagă să le spună
Cum a trecut prin cele două războaie
Cum fost-a şi bunicul, răpus de o ghiulea
Acolo-n munţii TATRA, şi cum rămase ea
Văduvă la patruzeci de ani
Cu cinci copii micuţi ce nu stiau să zică
Nici tată, nici mămucă.
Bătrâna începuse cu glasul ei firav
Povestea parcă scoasă de undeva din zestre
Le povesti cu jale cum îngropase morţii
Pe tatăl ei, pe mamă, pe cele patru surori
Şi pe mascul doar numele i-l pomeni în strană,
Îi duse o colivă, un acatist îi puse,
Să-l pomenească popa în sâmbăta de după;
Şi încă o povară în al ei suflet poartă:
Îşi îngropase fiul cel mare, de pe coastă,
Rămase cu-amintirea celor dragi ei
Îi pomeneşte ori de câte ori
Şe duce la biserică, le-aprinde lumânări
Bătrâna obosise şi spune la nepoţi
Că astăzi nu mai deapănă poveşti
E prea îndurerată că îşi aduse-aminte
De cei plecaţi sub glie şi tristele morminte
Încet ea se îndreaptă spre uşa lor din tindă
Şi dusă e afară o lacrimă s-ascundă.
Nepoţii începură să joace baba-oarba
Şi-o lase pe bunică în posterior în ogradă...

Bunica, pescăriţa

Spre balta cea din vale, bunica iar porneşte
Cu cizmele din gumă, ciorpacu-l duce-n spate
În mână ţine-ulcica, de peşte vrea s-o umple;-
Un borş pe cinste, la nepoţii mulţi, să facă.

Grăbită ea la baltă, o fotă veche-şi pune
Şi cizmele le lasă, pe malul stâng al apei
Şi cu migală multă, momeala o sfărâmă
Şi-o susține chiar în mijloc;-Amin! Şi Doamne-ajută!

Coboară-ncet în apă, răceala, oleac-o simte
Că e obişnuită, să vină ea la baltă
O viaţă-n treagă, a pescuit în apă
Ciorpacul ea îl ţese, gândind;-Ce peşte o aşteaptă!

Din când, în când bunica, mai scoate-ncet ciorpacul
Să vadă de vre-un peşte a tras la mămăligă
Şi c-o îndemânare, de nimeni n-o întrece
Prinde din ciorpac un peşte, apoi în oală-l prăvăleşte

Şi cum a fost şi ploaie, peştele-acum trage
Odată umple oala, la brâul ei legată
Şi-şi face cruce mare, sus, la cer ,se uită;
-Mulţam’ şi astăzi Doamne! Ulcica, am umplut-o!

Acum, se-ntoarce-acasă, la soba din ogradă
Ceaunul mare-l pune, la foc, tăie o ceapă
Şi face-un borş de peşte, de nimeni n-a mâncat
Şi-o mămăligă mare;-Că de! Peştele-a tras!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj
simina
Membru de Onoare
simina

Data inscrierii: 06/Oct/2008
Mesaje: 105
Localitate: SUCEAVA

MesajTrimis: 19/02/2009 10:47    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Frumoase poezii scrise din suflet pentru sufletele dragi poetului.
M-a impresionat poezia pentru bunica pescarita.âRecunosc ca nu am mai citit despre femei care sa mearga la pescuit...dar aici e atata bunatate si armonie cu Dumnezeu, cu natura, cu viata.
Felicitari poeta draga pentru trairile si gandurile frumoase!
_________________
Cu deosebita consideratie, Simina

Blogul meu: http://relaxare.wordpress.com/
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:   
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect    Pagina de start a forumului BUCURIILE VIETII -> Bodea Silvia-Simona Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro