BUCURIILE VIETII

simina · Trimis: 10/03/2009 12:18 Titlul subiectului: POEZII DIN SUFLET PENTRU SUFLET

Virginia POPESCU

Născută în 26 aprilie 1946 în oraşul Huşi din Moldova.
Studii: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,
Facultatea de Limbi Străine.
Profesoară de limba franceză.
Activitate literară:
Traduceri literare în limba franceză din Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Mateiu Caragiale.
Colaboratoare la revista literară "AXIOMA" din Ploieşti.
Membră în Echipa Naţională de Haiku, unde a obţinut mai numeroase premii la concursurile săptămânale şi lunare.

AUTOPORTRET

Eu sunt un phoenix renăscut
Din cenuşa amintirilor.
CREZ

Mi-e foame de timp.
Mi-e sete de eternitate.

BEAT DE FERICIRE

Lui Nichita Stănescu

Beat de fericire,
Soarele a scos un strigăt
De cocoş spintecat.
Privighetoarea a plâns
Noaptea pierdută
În negurile timpului.
Ciocârlia a mângâiat
Prima rază a astrului.
Pajura şi-a întins
Majestuoasă,
Aripile uriaşe.
Lumina orbitoare
M-a fulgerat.

IVRE DE BONHEUR

A Nichita Stănescu

Ivre de bonheur,
Le soleil a poussé
un cri de coq poignardé.
Le rossignol a pleuré
la nuit perdue
dans les ténèbres du temps.
L’alouette a effleuré
le premier rayon de l’Astre.
L’Aigle a tendu majestueusement
Ses ailes de géant.
La lumière m’a aveuglée
de son éclair puissant.

ARIPĂ FRÂNTĂ

Lumină în noaptea de dor,
Cântec spre stele, aripi în zbor.
Vibraţie prelungă, chemare în vis,
Rătăcire, întuneric,
Prăbuşire-n abis.
Pumnal înfipt în inima nopţii,
Plâns hilar pe struna morţii.
Lacrimă de gheaţă a Stelei Polare,
Stranie rază-n apusul de soare.
Inimi flămânde, iluzii târzii,
Îngeri legănaţi pe-aripi străvezii.
Rotire de astre, muzici de sfere,
Voluptate, plâns, rugăciune, durere.
Palidă lună sfâşiată de nori,
Aripă frântă căzută-ntre flori.

AILE BRISEE

Bref éclair dans la nuit,
Chant levé aux étoiles, vol inouï.
Longue vibration, âmes qui se lèvent,
Egarement dans le sommeil, chute dans le rêve.
Poignard enfoncé au coeur des ténèbres,
Pleurs hilaires sur des cordes funèbres.
Larme glacée de l’Etoile polaire,
Etrange rayon d’un coucher solitaire.
Coeurs affamés, illusions mensongères,
Anges bercés sur des ailes de lumière.
Rotation d’astres, musique des sphères,
Volupté, larmes, caresses, prières.
Pâle lune attristée, solitaire,
Par le voile des nuages endeuillée,
Aile brisée, pleurant sur des fleurs fanées.
TRISTEŢE
Frig, noapte, ceaţă.
Plouă şi ninge,
Vântul mă-ngheaţă.
Tristeţea pe-a inimii coardă se frânge.
Lacrima dragostei cu ploaia se scurge
Pe aripi de înger ce plânge.

AILES D'ANGE

Nuit, froid brouillard.
Il pleut et il neige d’un ciel blafard.
Le vent glacé pousse des cris aigus.
Le chagrin se lamente douloureusement
Sur la corde du violon
Qui soupire et pleure voluptueusement.
Les larmes froides de la nuit
Ruissellent sans cesse avec les gouttes de pluie
Sur les ailes mouillées d’un ange qui s’ennuie.

CÂNTEC ÎN DOI
Strigăt prelung în noapte,
Înfipt în negura timpului.
Tril de privighetoare,
Sfâşiind inima întunericului.

Vibraţie adâncă, telurică.
Săgeată ţâşnită spre stele.
Iluminare a sufletului.
Cântec in doi.

NARCIS
Nimic din ce faci tu nu-mi scapă.
În mine chipu-ţi drag se-apleacă,
Ca-ntr-o fântână adâncă, fără fund.
Şi îşi răsfrânge frumuseţea în luciul ei profund.
În fiecare noapte, chipul tău uimit,
Priveşte-n al meu suflet ca-ntr-o apă.
Apoi, din el cu mari minuni s-adapă.
NARCISA

Sunt albă şi pură ca prima nea,
Şi-n mine port virtuţi de stea.
Şi stea am fost odată.
De vreţi să ştiţi ce s-a-ntâmplat,
De ce-am căzut din cer înalt,
De ce în mijloc port cerc roşu de păcat,
E pentru că m-a sărutat cu patimă,
Alesul meu, Narcisul.

JOC DE OGLINZI

Dragosteata, ascuns joc de oglinzi,
Din una mi-apari, în alta te-ascunzi.
Dragostea mea, reverie şi vis,
Oglindă spartă căzută-n abis.
Dragostea ta, prelungă chemare,
Oglindă de apă tremurătoare.
Iubirea mea, petală de crin,
Pură vestală închisă-ntr-un scrin.
Iubirea ta, rază târzie,
Blândă solie, soare-n apus.
Iubirea mea, dor străveziu,
Cânt de sirenă, suflet pustiu.
Dragostea noastră, joc de iele,
Noapte adâncă, cer excluzând stele.

JEU DE MIROIRS

Ton amour, jeu de miroirs cachés,
L’un te reflète,
Dans l’autre tu disparais.

Mon amour, rêve de nuit,
Miroir brisé au fond d’un puits.

Ton amour, cri perçant,
Miroir d’eau toujours tremblant.

Mon amour, frêle pétale de lis,
Blanche vestale, pures délices.
Ton amour, aveu tardif,
Doux messager d’un triste coucher.

Mon amour, douce langueur,
Chant de sirène, toujours lointaine.

Notre amour, jeu féérique,
Nuit profonde, ciel extatique.

DE CE MĂ TULBURI ÎNGERE ?

De ce mă tulburi, îngere,
Cu surâsul tău îngeresc?
De ce-mi calci pe secundele visării
Cu paşii tăi uşori?
De ce-mi tulburi somnul
Cu visele tale înaripate?
De ce tu şi numai tu mă luminezi
Cu umbra aripilor tale fâlfâitoare?
“Pentru că eu sunt îngerul zborului tău.”
Mi-a răspuns îngerul
Cu vocea lui mângâietoare,
Fluturându-mi în ureche
Aripa lui cântătoare.

GEANĂ DE LUMINĂ
Geană de lumină, surâsul tău,
Murmur de izvor, atingere de dor,
Iubire, numele tău.
Braţele tale, ramuri înflorite
În jurul trupului meu.
Chipul tău iubit,
Odihnindu-se obosit pe pieptul meu.
Buzele mele, însetate de izvorul dragostei
Îţi murmură numele, purtat de apele dorului,
Spre inima ta, adormită sub pecetea visului.

DRAGOSTEA NOASTRĂ A-NFLORIT
Dragostea noastră a-nflorit
Într-o elegantă zi de toamnă aurie.
Din plopii 'nalţi se scutura uşor o ploaie ruginie.
Aerul parfumat cu miros de struguri şi de mere coapte
Vibra înalt în jurul nostru cu murmure şi şoapte.
Sărutul tău, cu dulce mireasmă de trandafir,
Mi-a fluturat pe buze ca un uşor zefir.
Şi toată m-a-nflorit c-un zâmbet luminos,
Când ochii de azur m-au mângâiat duios.
Şi inimile noastre spre stele avântate,
Şi-au spus cuvinte tandre, au suspinat în noapte.
O, toamnă, umplută de voluptăţi nebănuite!
O, caldă mângâiere a braţelor iubite!
Dragostea noastră a-nflorit într-o frumoasă zi de toamnă aurie.
Inimile noastre fermecate îşi murmurau o dulce melodie.

NOTRE AMOUR

Notre amour s’est épanoui un tendre jour d’automne.
Une pluie de feuilles dorées tombait monotone.
L’air était si doux, il sentait les raisins
Quand tu m’as serrée dans tes bras amoureux et câlins.
Ton doux baiser à odeur de rose épanouie
A fleuri mes pensées pleines de mélancolie.
J’ai senti la caresse de tes ailes diaphanes
Sur mon visage transfiguré, de femme.
Et nos coeurs enlacés dans un vol inouï,
Se sont levés vers le ciel, sans bruit.
J’ai vécu avec toi mille délices et voluptés,
J’ai connu dans tes bras d’immenses félicités.
Notre amour s’est épanoui un tendre jour d’automne.
Une pluie d’amour ruisselait dans nos coeurs, monotone.

VIOARĂ APRINSĂ
Acrostih

Vioară aprinsă, inima mea,
Iubirea în cântec şi-o plânge.
Ramuri îmi bat la fereastră uşor,
Geme vioara cuprinsă de dor.
Iubirea vibrează prelung,
Neliniştea cum s-o alung?
Iubirea te strigă mereu,
Arde ca para în sufletul meu.

TE STRIG MEREU ÎN NOAPTE

Te strig mereu în noapte
Şi numele se frânge
De zidul de-ntuneric.
Târziu, se-ntoarce singur,
De mine se lipeşte
Şi-n braţe-uşor îl strâng.
Închid cu teamă ochii
Şi-ncet de doru-ţi plâng.

TREPTELE DEVENIRII

În fiecare clipă, mai urc o treaptă-n mine.
Şi tainele ce omenirea le ţine pe genunchi,
Mă zbat să le descopăr, să mă dezvălui mie,
Pierdută printre ele,
Să-mi ţes marama vieţii din taine şi din vis.
Încet şi cu migală, brodez cu fir subţire un vers,
Pe care-l prind cu grijă în plasa-mi de idei.
Mereu mai urc o treaptă şi-ncerc să ies prin rime,
Din hăul labirintic pe unde rătăcesc.

CORESPONDENŢE NOI

În zile reci, ploioase, cu iz verlainian,
Închisă în cavoul de plumb bacovian,
În frământări şi rugi argheziene,
Aş vrea să-mi iau avântul de mugur alb şi pur.
Şi-n lacuri de azur să-ţi pipăi lebedele
Ce-ngână coruri, în acorduri lunatice
De sonate beethoveniene.
Şi prin simboluri mii, corabie-ameţită,
Scăldată în culori vocalice, rimbaldiene,
Narcis să mă sărute, parce să mă-nvestmânte,
Şi-n noapte, în cimitir marin m-arunce.
Şi-atunci când raza verde o-mpreuna,
În mistic joc secund, zenitul cu nadirul,
Eu, ca din vis, din spumă şi nisip,
Să reapar zâmbind şi-n algele din plete,
Să-mi număr rând pe rând, steluţele de mare
Cu miros de tei şi de salcâm.

NOUVELLES CORRESSPONDANCES

Quand une pluie froide à goût verlainien
Bat rythmiquement dans la cage de mon coeur,
Mes ailes, prisonnières du lac mallarméen
Voudraient s’élever vers les hautes splendeurs.

Et dans des mers d’azur où nagent des sirènes,
Je voudrais écouter leurs voix mystérieuses
Et doucement bercée par de tièdes haleines,
M’enivrer d’éclairs et de lumières vaporeuses.

Bateau ivre, baigné de voyelles rimbaldiennes,
Je me laisserais par les Parques habillée
Et nageant dans des sonates beethovéniennes,
Je volerais à Narcisse un doux et long baiser.

Jetée en pleine nuit au cimetière marin,
J’en sortirais à l’aube, sentant le romarin.

SĂRUTUL SFINXULUI

Pontifului

Pe albul imaculat al dalelor de piatră,
Stătea vestala albă-n hlamidă de argint.
Stătea îngenuncheată, tăcută şi supusă,
În faţa sfinxului care-o-ntrebă :
« Ce este viaţa ?»
« Iubire. »
« Şi-atunci, iubirea ce-i ? »
“Iubirea e viaţă, lumină şi căldură.”
“Ce este moartea?”
Aici tăcu vestala.
Astfel ea îşi pierdu eternitatea,
În încleştarea mută a unui lung sărut.

LE BAISER DU SPHINX
Sur la blancheur immaculée des dalles de pierre,
La pure vestale, en chlamyde argentée,
Paisible et soumise, se tenait agenouillée,
Devant le sphinx qui lui demanda:
“Que signifie la vie pour toi, pure vestale?’
“Amour, lumière, chaleur.”
“Alors, comment pourrais-tu définir l’amour?”
“Vol vers les étoiles, mystère couvert de voiles.”
“Et la mort, la connais-tu, vestale?”
A cette question, la vestale se tut.
Ainsi, perdit-elle son éternité,
Dans le serrement muet d’un long baiser.

IVRE DE BONHEUR

A Nichita Stănescu

Ivre de bonheur,
Le soleil a poussé
un cri de coq poignardé.
Le rossignol a pleuré
la nuit perdue
dans les ténèbres du temps.
L’alouette a effleuré
le premier rayon de l’Astre.
L’Aigle a tendu majestueusement
Ses ailes de géant.
La lumière m’a aveuglée
de son éclair puissant.
_________________
Cu deosebita consideratie, Simina

Blogul meu: http://relaxare.wordpress.com/