Valeriu Cercel
Data inscrierii: 25/Mar/2009
Mesaje: 1
|
 Trimis: 25/03/2009 15:10 Titlul subiectului: Multam de invitatie, |
 |
|
Si felicitari tuturor pentru participare. Deasemeni toata lauda lui Mihai pentru straduinta lui. Sa fie intr-un ceas bun.
Valeriu
PRIBEGIE
De-ar şti fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar agață Luna între zale
Peste colină, în amurg,
Şi-n roata ei ar învârti
Şi Carul mic şi Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;
Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare :
Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii alături sare
Şi laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrăţişare,
Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii paşi făcând cărare,
Şi-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,
Un pumn de colb de vară-ncins
Din uliţele-acuma goale,
Şi lângă Crivăţul aprins
O pârtie-n omătul moale,
Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din şindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,
Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,
M-ar aşeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore şi la şezători
Lângă Mării şi Mărioare,
Iar la-nceput de Cireşar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălţa car mai târziu car
Spre ale viselor izvoare,
Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat….
De-ar şti fântâna mea din vale….
DE-AR FI CA SĂ MAI VIN…..
De-ar fi ca să mai vin cum am venit,
Să-mi dai, la fel, o zi de primăvară,
Când mi-a zâmbit cireşu-ntâia oară
De-atâta aşteptare pârguit ;
De-ar fi să mai păşesc cum am păşit,
Întinde-mi lutul prispei sub picioare,
Şi-n roua toamnei să deschid cărare
Miresmelor de fân proaspăt cosit ;
Ca să tresar cum am mai tresărit,
De-ajuns, mi-ar fi, o roată de fântână
Şi-o ie învârtind-o cu o mână
Sub soarele-n cosiţe-i răsărit ;
De-ar fi să mai iubesc cum am iubit,
În ochii ei dă-mi bolta înstelată,
Iar Luna, să se-alinte ridicată
De un salcâm, la poartă, înflorit….
De-ar fi să mai bocesc cum n-am bocit...
Îneacă-mă în lacrimile-amare,
Vărsate râu, în fluviu, până-n mare
De-al meu cătun, din vale, părăsit ;
De-ar fi ca să mai vin cum am venit….
AM SCRIS AZI-NOAPTE-O POEZIE…
Am sclis azi-noapte-o poezie
Fiind atâta de miscat
De-un căţelus cu păl buclat
Fălă pălinţi ca să-l mângâie,
Plângea sălacu-ntle boscheţi
Si nemâncat si jegălit,
Da’ nimenea nu s-a oplit
Din gloata male de dlumeţi,
Doal eu, atâta, singulel,
În ochisoli când l-am plivit
Bătând în mine am simţit
O inimioală de căţel,
Si întl-o mică lăclămioală
Ce s-a oplit din culs si ea,
Spelanţe, una-i licălea
Simţind iubile plima oală ;
M-am dus la el, l-am mângâiat,
L-am intlebat “un’ ţi-e mămica ?!”
“Da’ lasă-l jos !” stligă bunica
În blaţe când l-am lidicat,
“Las-o încolo de potaie !”
Mi-a zis din nou, si “hai acas’ !”
Si de mânuţă lău m-a tlas
Până la mine în odaie ;
Nu am putut să dolm deloc,
Atât am plâns, la fel ca el,
Că pe la unspe, usulel,
În noapte-am cobolât din bloc,
Si mintea mi-o luă hai-hui
Pe scăli sălindu-le în zbol,
De nu-l găsesc cled c-am să mol,
Să-l las io-n lume,-al nimănui...
Dal când să ies, aud lătlat (!)
În faţa blocului sedea
Zambilă,-al meu, mă astepta
C-asa, pe loc, l-am botezat ;
L-am luat în blaţe,-atât de mic,
Dând din codiţă mă lingea
Si-atât de mult se bucula
Ca un copil de-al lui tătic,
Dal ieu ce-am fost de felicit (!)
În sân, cu el, până la nouă
Scălile două câte două
Ulcai, că liftu-i paladit ;
Tiptil apoi, ne-am fulisat
Ca hoţii, în bucătălie,
Bunica, nu am vlut să stie
Că mi-a făcut capul pătlat ;
Si-n castlonelul meu cel mic,
La fel cum îmi dădea mămica,
În lapte i-am muiat pâinica
De ela alb tot pe botic,
Ial cu sampon, întl-un lighean,
I-am făcut baie la blăniţă
De la năsuc pân’ la codiţă,
Bunica dolmea bolovan,
Si să nu dau ial de belea
(Cam lal asa o bunicuţă !)
L-am asezat pe o pelnuţă
Pitit sub patul meu să stea,
C-am să le spun desple căţel
Pălinţilol, că n-am putut
Să-l las, că tale m-a dulut,
Pe lumea asta singulel,
Pentlu că mâine-i o zi male,
Vol fi acas’, pe urmă un an,
S-au dus si ei să fac-un ban
Plintle stlăini, peste hotale.
DURERE ROMÂNEASCĂ
Dragii mei români fârtaţi,
Douǎ vorbe-mi ascultaţi:
Chiar de voi le ştiţi pe toate,
Viaţa în strǎintate
E mai rea decât otrava,
Sau ‘nǎuntru la Jilava,
Cǎci peste tot m-aş afla
Şi oricâte aş avea,
O durere mǎ apasǎ,
Aia de-o aveam acasǎ,
Dar cǎ-s singurel pe lume,
Boalǎ am, numai pe mine,
Cǎ mereu ceva-mi lipseşte,
Ce aici nu se gǎseşte
Şi tot plâng şi-s necǎjit,
Viaţa parcǎ s-a sfârşit:
N-aud vorbe deocheate
Şi nici bancuri piperate,
Nici înjurǎturi sadea
Apropo de mama mea,
Sau vreo glumǎ fǎrǎ rost,
Ori sǎ fiu luat de…prost,
Nu tu ţeapǎ, nu tu şmen,
Nici pe blat n-am mers pe tren,
Alintat, nu sânt de loc
C-aş fi bou, sau…dobitoc,
Nici mǎcar…mai ştiu şi eu,
Sǎ mǎ calce pe bombeu ;
Nu-s oprit de poliţai
Sǎ mǎ-ntrebe de mǎlai,
Şpagǎ, n-am dat nimǎnui,
(Nu primesc…ai dracului !)
Nu tu ceartǎ, nu scandal,
Ori caftealǎ la vreun bal…
N-am primit de mult, vǎ jur,
Din senin un şut în cur,
Nici mǎcar un bobârnac,
Nu ştiu ce sǎ mǎ mai fac (!?)
Cǎ de-atâta nostalgie
Şi de dor de a mea glie,
Precis, vara viitoare,
Am sǎ vin la…reciclare ! |
|
FAQ
Cautare
Membri
Grupuri
Inregistrare
Profil
Mesaje private
Autentificare
[/url]
