BUCURIILE VIETII

simina

Bine ai venit Light!
Te asteptam aici sa postezi o fotografie de a Lilianei si cateva cuvinte la Autobiografie.
Poti posta si 20 sau 30 de poezii pe care doreste sa le publice familia ei in aceasta carte.
_________________
Cu deosebita consideratie, Simina

Blogul meu: http://relaxare.wordpress.com/

Light · Data inscrierii: 08/Oct/2008 Mesaje: 7

BIOGRAFIE

Născută la 23 aprilie 1971, în Craiova, căsǎtorită, binecuvâtatǎ cu doi crini în grădina vieţii de mamă; Nicuşor şi Rǎzvan.
S-a regăsit în poezie când tabloul vieţii a prins conturul unor colorații reci, sumbre., dar şi când frumuseţea naturii, a Creatorului, i-au creionat versuri, în crâmpeie de gânduri şi vise.
Iubind florile, adesea le asculta ecoul petalelor, ce-i străbǎteau sufletul ca un gong, în momente unice de renaştere a spiritului ei liber de dureri şi tristeţi, ce-i muşcau cu fiecare ceas din darul vieţii.
Florile….minuni neînţelese de om, i-au parfumat Lilianei inspirul, i-au colorat imaginile lǎuntrice, zbuciumul sufletesc în pragul fiecarei stânci mute, ce n-au învins-o, i-au înmiresmat gândurile, zborul viselor neîmplinite.
Florile, străbat îndrǎzneţe anotimpurile existenţei, în solfegii ce-şi frâng aripile de cupola orizontului, mult prea devreme , ca şi firul vieţii Lilianei Tomache….retezat în februarie 2009 .

“Nu e trebuință de temple, nu e nevoie de filosofii complicate. Creierul şi inima mea sunt templele mele, filosofia mea este bunǎtatea. “ – Dalai Lama

Light · Data inscrierii: 08/Oct/2008 Mesaje: 7

DECES NOCTURN

Tronează mândrul trandafir,
Purtându-şi toga lui regală,
Acum când noaptea se coboară,
Peste tăcutul cimitir.

Semeţ şi mut printre morminte,
În toga-i largă de caşmir,
Zâmbeşte mândrul trandafir,
Când vântul vine sa-l alinte.

E toamna iar şi ploi în şir,
Nu i-au stricat coroana mândră,
Şi obosit....în seara blândă,
Adoarme mândrul trandafir.

Adoarme!! Dar ce s-a întâmplat?
La intervale ne-nţelese,
Petale...fără sa le pese,
Îl părăsesc... şi s-a-nnoptat.

Se sting petalele în şir,
Pe solul negru, umezit,
Şi micul astru ...a murit,
În taciturnul cimitir.

Şi îndată ce se revarsă de zori,
Natura iar s-a deşteptat,
Nici paznicii n-au observat,
Decesul unei simple flori.
...........
Doar vântul prieten l-a jelit,
Şi-o candelă s-a stins subit.

25 DECEMBRIE

Când lumânările se-aprind,
Cu flăcări roşii ca de maci,
Şi orele se scurg scrumând,
Ce faci ?

Sunt sacre sfinte sărbători,
În drumul anilor posaci,
Ce le-am trăit adeseori,
Te-ntreb cuprins de vagi fiori
Ce faci ?

E noaptea Sfântă de Crăciun,
Tu ,,sănătoasă” poate zaci,
Pluteşti pe liniştea de scrum,
Privindu-ţi viaţa ca-n album.
Şi taci!!

Aroma nopţii de Crăciun,
De brad frumos, de cozonaci,
Nu te îndeamnă nici acum ?
Să mă întrebi cu glas nebun:
Ce faci ?

Ambiţiile n-au trecut,
Căci amintiri nu ne dau pace,
Şi inima ce a bătut,
Mai bate, nu ca la început
Dar tace !!

Până şi pomul de Crăciun,
Cu blânde dar ţepoase ace,
Aş vrea să-mi spună rămas bun,
Dar tace !!

EROARE

Drogaţi de ştiri , de fraze ireale,
Ne-am luat valiza şi-am plecat în lume,
Şi-am ajuns nu ştiu din ce minune,
La ţărmul ,,bunăstării generale”.

După trei luni de foamete,
Şi cerul ne privea parcă cu jale,
Eram cazaţi în târguri speciale,
Şi aşteptam tăcuţi, căderea serii.

Dupa o noua revendicare,
Ne-au înmânat protocolar ,,dovada”,
Şi ne-au trimis urgent să dăm zǎpada,
Căci emigrantu’ alte drepturi n-are.

Ne-au dat şi trei dolari de fiecare,
Privindu-ne cu nealeasă silă,
Şi nimeni pentru noi nu avea milă,
Ciumaţi sosisem chiar de la plecare.

Iluzii ne veneau pe unde scurte,
Scuipate de la posturi clandestine,
Se destrămau subit în părţi infime;
Şi deziluzii ne stropeau pe frunte.

Concediaţi din lipsă de zǎpadă,
Ne blestemam înverşunaţi norocul,
Dar ne-am vărsat cu deznădejde focul,
Când am ajuns la noi, la ambasadă.

Zburam nebuni spre sfânta noastra glie,
Acolo unde ne era tot neamul,
Trecea o oră cum ar trece anul,
Şi spaţiul îl mâncam cu lăcomie.

Şi am ajuns sfioşi la noi în ţară,
Cu lacrimi ne-au privit compatrioţii,
Iar mama ne-aştepta în faţa porţii,
C-o pâine rumenită de secară.

Şi-n poartă cu ruşine şi emoţii,
Plângeam şi sărutam pâinea de ţară.

AN NOU

A trecut din nou un an,
Zile pline de dileme,
Toate vechile probleme,
Se topesc acum în van.

A trecut ! De ce ? Şi când ?
Obosit ca toţi drumeţii,
S-a semnat în cartea vieţii,
Cu o mână…..tremurând.

A plecat. tot enigmatic,
Şi-n fotoliul lui cel roşu,
Îmbrăcat la fel ca ,,moşu”,
A venit ,,un puşti” simpatic.

Încadrat de falnici brazi,
Ne priveşte pustiul-rege,
E micuţ dar….,,Domn prin lege”,
An Nou….încearcă să ne rabzi.

Cât te-am aşteptat să vii,
Să ne-aduci din cele toate !
Gânduri bune, sănătate,
Pentru noi, pentru copii.

Nu-ncerca a ne-nşela,
Fii speranţa tuturor,
Nu pleca aşa uşor,
Stai pe loc ,,Măria Ta”.

Şi trezit din sacrul vis,
Eu paharul îl ridic
Şi aprind un artific
Vă rog credeţi tot ce-am scris.

DE CE ?

De ce trec zilele în zbor ?
De ce trec nopţile uşor ?
De ce şi viaţa mea se duce ?
De ce eu port o rece cruce ?
De ce ?

De ce e soarele-arzător ?
De ce eu mă topesc de dor ?
De ce atâta răutate-n viaţă ?
De ce atârnă totul de-un fir micuţ de aţă ?
De ce ?

De ce o pasăre cade în zbor ?
De ce a fost rănită de-un aprig vânător ?
De ce o floare înfloreşte ?
De ce apoi se ofileşte ?
De ce ?

Sunt întrebări ce mi le pun mereu,
Şi-aş vrea să schimb ceva, dar e prea greu,
E greu să schimbi ceva ce e firesc,
Şi-atunci tot stau şi mă gândesc.
De ce?

TRĂIAM…

Trăiam odată, trăiam cândva,
Trăiam o viaţă liniştită,
Până când tu te-ai răzvrătit,
Cât ai clipi tu ai strivit,
Tot ce-am clădit ….ai nimicit.

Nu te-ai gândit la anii ce-au trecut,
Nu te-ai gândit la nimeni, la nimic,
Suflet hain, ce rău noi ţi-am făcut
Credeai că-i bine să faci totul scrum ?

Acum nu am prea multe bucurii,
Doar două flori cu care mă mândresc,
Pe care le-ngrijesc, ele-nfloresc,
Dar tu…nu eşti aici să le admiri.

Şi de va fi să te întorci,
Tu vei găsi un suflet gol şi rece,
Marcat de chin, de boli, de greutăţi,
Ce nu-i va mai păsa că viaţa trece.

GÂNDURI DE DECEMBRIE

Râdea zăpada îngheţată,
Cu dinţi de gheaţă sclipitori,
Privea prin geamul nins cu flori,
La lumea ce înota prin viaţă.

Vedeam doi oameni zgribuliţi,
Cu gulerele ridicate,
Grăbiţi cu plasele bogate,
Trecând prin iarnă fericiţi.

Vedeam o chipeşă minoră,
Cu cizme roz de muşama,
Mergând prin iarnă… undeva…
Cu zâmbet dârz de ,,cascadoră.”

Dar iată şi un ofiţer !
Semeţ cu sabia-i tăioasă,
Ce-nfrunta iarna viforoasă,
Cu bine, chiar dacă e ger.

Priveam prin geamul plin de gheţă,
La un bătrân într-un ,balon”,
La un beţiv cântând afon,
Era un dar de-o precupeaţă.

Topise răsuflarea mea şi ..gheaţa,
Privind prin geam ca printr-o sită,
Şi mulțimea tot trecea grăbită,
Urmându-şi traiul, soarta, viaţa…

Priveam prin geamul ,,microscop”,
Cum toţi îşi fac dorinţe ,,obscene”,
De cară griş, ori cară lemne,
Se îmbină în acelaşi loc.

Grăbiţi spre locul unde... poate,
Le-ngheaţă sterp ai vieţii paşi
De-s oameni, câini, sau alti urmaşi…
Acolo se rezolvă toate.

Aşa găndea bătrânul om,
Privind prin geamul optic rece,
Văzând mulţimea care trece,
De la căldura din salon.

APEL

Credinţa e un lucru sfânt
În nori, în viaţă, în mormânt,
În oamenii care-i iubim,
În tot ce ştim sau bănuim,
Pe-acest Pământ!

Credinţa armă de argint,
Cu ea mor oamenii zâmbind,
Mor împăcaţi cu-al lor destin,
Şi musulmani, şi buni creştini,
În joc se prind !

În existenţa de aici,
Cred oameni mari, cred oameni mici,
Şi orice semen muritor,
Crede-n prezent, în viitor
Şi în bunici !

Să cultivăm aici iubirea,
Pe-acest Pământ bătrân şi bun,
Să nu mai fie vrajbă, fum
Nici bombe noi şi guri de tun,
Clădesc ,,Unirea”.

Fii omule curat şi bun,
Fii iubitor, milos, fii frate,
Căci n-ai să fii eternitate !
Ai noţiunea de dreptate.

Să credem doar în infinit..
Orice apus e răsărit,
Şi dacă societatea va pieri,
Vor naşte-n alte galaxii,
La nesfârşit.

STRIGĂT DE LIBERTATE

Sunt biet atom, infimă formă,
Sunt invizibil, dar prezent,
În mod perfid, şi imprudent,
Intrat cu sila într-o bombă.

Am miliarde de colegi,
Aici involuntari cu mine,
Toţi condamnaţi fără ruşine,
De o instanţă fără legi.

Voiam din vremuri a trai
În aer, apă….pe pământ
În frunze, plante, tremurând
În faşe albe de copii.

Vreau să-mi continui simplu, mersul,
Nemuritor cum m-am născut,
De la sfârşit la început,
În bunul nostru …univers.

În atmosfera veşnic caldă,
Ctitori de viaţă excluzând moarte,
Vrem să trăim în lumi…departe…
Sau poate într-o grotă albă.

Aş vrea să fiu mai necesar,
Într-un stilou sau într-o carte,
În soare şi-n planeta Marte,
Dar nu în tubul nuclear.

Lăsaţi-mă cât nu-i târziu,
Să ies din bomba scutit de viaţă,
Nu sunt moneda pentru piaţă,
Eu sunt ce-ar necesită să fiu.

M-ai bombardat în chip infam,
În universul meu cel paşnic..
Călăul meu savant şi paznic..
Nu reuşeşti…rămân uman…

Şi lumea de se va trezi,
Când doisprezece, ceasul bate,
O să-mi audă poate gândul,
Eliberaţi-mă copii !

NON SENS

Hai cere-mi, cere-mi tot ce vrei,
Ştiu bine că eşti revoltată,
Îţi dau o stea şi omenirea toată,
Tu…cea mai bună din femei.

Da, am greşit ca un copil,
Ce strică jucării superbe,
Şi-acuma plânge printre perne,
În pat, cuminte şi docil.

Te-am înşelat, şi n-ai să crezi,
Că m-am gândit mereu la tine,
Şi îi simţeam ca nişte aştri,
Văpaia ochilor albaştri.

Acum ca să mă ierţi…nu poţi !
Şi de vom merge la altar,
La sfânta binecuvântare,
Ne vom ruga ca nişte….hoţi.

E prea târziu, dar blânzii zei,
Vor înţelege astea toate ?
Să-mi şteargă grelele păcate ??
Hai…cere-mi, cere-mi tot ce vrei.

VIAŢA ÎNTR-O CLIPĂ

E linişte în casa unde trăieşti de-o viaţă,
Prin negrul întuneric pătrunzi cu ochi de gheaţă,
Gândeşti, acum la urmă, la traiul tău …maestre,
Ce e trecut în valuri, absurd şi privat de veste.

Când sufletul se stinge, încet, cuprins de boală,
Priveşti mereu în urmă la viaţa ta banală,
Pe uliţi negre, strâmte, îţi poposeşte gândul,
Pe locuri străbătute, în taină, ani de-a rândul.

Te-ntorci mereu în urma privind cu ochii minţii,
Îţi vezi copilăria, colegii şi părinţii,
Şi nu te miri de toate prin câte ai trecut,
Te miri de alte fapte, care….nu le-ai făcut.

Şi-acum la urma vieţii, privind al tău destin,
Din sufletul de ceară se scurge un suspin,
Îţi laşi aici copiii, câmpia, apă, fluturi,
Şi tu te-ndrepţi cu zâmbet spre alte începuturi.

Şi din adunătura cu sufletele reci,
Îţi iei cu ironie…ADIO, şi-apoi pleci !

VIS LA MIEZUL NOPŢII

În camera verde tu dormi minunată,
E iarnă şi vântul a stat obosit,
Dar ochiul intern acum se desfată,
El vede imagini aievea şi faptă,
E iarnă …şi vântul a stat obosit.

El vede un teatru cu loji suspendate,
Lumini fără număr sclipesc îndrăzneţ,
Tu intri regina din antichitate,
În faţa-ţi se-nchină femeile toate,
Ai rochia lungă şi capul semeţ.

Ai scos evantaiul, căldura e mare,
Iar tu eşti în cercul mulţimii acum,
Căci lumea se uită sfios, temătoare,
Dar tu nu dai semn de trac sau mirare,
Pluteşti, în regescul miros de parfum.

Regesc e fotoliul din pluşul plăcerii,
Regină, priveşti cu zâmbet astral,
Privirea ta vie şi zâmbetul mierii,
Pe loc osândesc la dureri cavaleri
Iar tu…rămâi mândra pe tronul regal.

Se trage cortina, parfum şi dulceaţă,
Scaldă un suflet perfect fericit,
Priveşti zâmbitoare cu ochii de gheaţă,
Cum piesa începe, o vezi ca prin ceaţă,
Şi totul îţi pare un basm ne-mplinit.

Dar ochiul intern deodat’ se deşteaptă,
E frig, e noapte şi focul s-a stins,
Şi maine devreme, necazuri te-aşteaptă,
Iar visul penibil nu-l spui nici în şoaptă,
Căci lumea e lume….şi-afară a nins.