BUCURIILE VIETII

victoritadutu · Data inscrierii: 13/Mar/2009 Mesaje: 20

Copacul violet a crescut

Copacul violet a crescut
La temelia bisericii albastre.
Era atât de înalt copacul acesta ,
Eram îmbrăcată în alb
Şi mă ardea soarele cu putere.
Era cald…era vânt de vară.
Gardurile bisericii erau munţii,
Munţii cei înalţi,
Munţii cei înfloriţi
În culorile apelor
În culorile visului,
În transparenţa mâinii
Să prindă razele de soare şi de vânt.
M-am rezemat de tulpina copacului
Ce–si desfăcea crengilie înflorite uşor
Şi mă îmbrăţişau crengile,
Mă sărutau frunzele verzi,
Frunzele verzi, albastre, străvezii.
Rădăcinile copacului înfloriră
Boboci de trandafir violet
Şi îmbrăţişară biserica şi pe mine
Şi pluteam peste zidurile de munţi
Într –un dans nebun la cântecul vântului .
O lacrimă transparentă căzu
In palma mea intinsa sa mangaie florile,
Fruntile muntilor si radacinile copacului
Si zidurile transparente ale bisericii…
Cand am strans lacrima in pumn ,
Soarele aparu dintr-o data la rasarit
Si te-am vazut in fata altarului
Ingenunchiat in rugaciune.
Altarul era numai flori vii ce cantau,
Cantau cu vocile de inger o simfonie sublima.
Te –ai ridicat si mi-ai luat cealalta mana
Intinsa spre tine si m-ai dus
In fata acestei minuni divine a lui Dumnezeu.
Noi doi locuiam in biserica asta transparenta
In mii de culori si radacinile copacului crescute
Pana la cer ne dansau prin univers
Cantul infioarator al iubirii umane
Si al iubirii nebune a lui Dumnezeu.