BUCURIILE VIETII

Mihai LEONTE · Trimis: 24/08/2017 14:27 Titlul subiectului: Ciclul de proză BELDIE CIURDARUL

1 BELDIE CIURDARUL

Moş Lică l-a găsit pe Beldie în gară. Era spre dimineaţă şi moş Lică a trecut prin sala de aşteptare a gării să vadă ce mai e pe acolo, căci el era paznic la un depozit de lângă gară. S-a nimerit că o patrulă de miliţieni controlau pe cei care dormeau în sala de aşteptare. Ajunseseră la un băieţel firav care se freca la ochi şi nu ştia ce este cu el! Nişte clienţi mai vechi ai improvizatului dormitor nocturn, încercau să le spună miliţienilor cine
este firavul personaj. Moş Lică fiind o cunoştinţă a miliţienilor, l-a luat de mână pe băiat şi a spus că îl cunoaşte. Îl ştia pe băiat căci de mai multe ori îi mai dădea câte un coltuc de pâine rămas. Ştia că toată omenirea îi spune Beldie, dar până atunci nu îl întrebase de ce i se spunea aşa? Afară ploua destul de tare şi moş Lică l-a dus pe Beldie la ghereta lui de lemn, l-a învelit în mantaua lui de paznic şi l-a lăsat să doarmă până iese el din tură.
Moş Lică era o figură a târgului căci el se ocupa de ciurdele oraşului. Angaja tot felul de băieţi pe momentul verii care păzeau vacile orăşenilor, căci mai toate casele de la periferii aveau câte o văcuţă sau chiar două. Vremurile erau cum erau, căci alimentele se dădeau pe cartelă şi dacă nu aveai o slujbă undeva să ai cartelă, nu îţi era pre uşor. Moş Lică locuia la marginea oraşului, de nici el nu ştia unde stă la oraş sau la sat. Avea o gospodărie suficient de bunicică, adică vreo trei vaci cu lapte, ceva viţei şi o turmă de vreo 30 oi, lipsit de a mai socoti şi cârlanii, adică acei miei care nu depăşeau un an. Astfel că pe Beldie îl aştepta ceva de muncă. Moş Lică nu avea copii, era solitar cu baba Leana surda, cum îi zicea toată lumea. Leana surda nu vorbea cu nimeni şi nici nu răspundea la vreo întrebare cuiva. Că era surdă sau nu, mulțimea nu avea cum să ştie. Pe urmă terminarea turei moş Lică l-a luat acasă pe Beldie şi l-a dat în grija babei Leana. Aceasta era obişnuită cu astfel de clienţi, astfel că nu cerea explicaţii. I-a dat de mâncare băiatului şi l-a trimis cu turma de oi la păşune care nu era departe de casă. Acesta era începutul pentru munca lui Beldie, căruia îi era frică să nu ajungă la miliţie. Prima zi la păzitul oilor nu a fost una prea bună, fiindcă ploua continuu şi drept adăpost de ploaie avea un sac rupt şi vechi de la baba Leana. Aproape de amiază a venit moş Lică şi l-a adus acasă laolaltă cu turma de oi şi cârlani. I-au dat să mănânce pe săturate, borş de fasole, brânză de oi cu mămăligă, căci aşa era obiceiul locului. Pâine nu prea era, mămăliga era baza! L-au lăsat să doarmă cam o oră, moş Lică l-a luat şi l-a dus cu el în altă parte a oraşului, unde avea să devină ciurdar. L-a dus direct la păşune, fiind dat în grija unui tânăr căruia i se spunea Grapă. Nimeni nu ştia de ce i se spunea aşa? Poate fiindcă avea nişte degete lungi la membre şi la picioare, opincile lui păreau destul de lungi cât lumea, iar degetele de la mâini nu îi încăpeau în buzunare. De aici încolo stăpânul său avea să fie Grapă. Moş Lică i-a spus lui Grapă să-i dea lui Beldie mâncare şi 5 lei pe zi. De dormit avea să doarmă cu Grapă la un fel de stână ce o aveau în marginea păşunii, aproape de sat, şi nu departe de oraş. Beldie avea să primească banii sâmbătă seara şi putea face ce vrea cu ei. Între timp ploaia încetinise şi norii plecau la plimbare spre alte meleaguri. Ziua în care îşi începea munca firavul Beldie era marţi. Cum a plecat moş Lică, Grapă a început să-i spună lui Beldie cam ce avea de făcut prin jurul ciurdei de vaci, care nu erau chiar puţine ci în jur de vreo 45-50 de capete. Păşunea era îndeajuns de întinsă pe mai multe dealuri înconjurate de ogoare cu porumb, grâu şi alte semănături, locuri unde animalele erau atrase ca de un magnet. Asta era problema! Grapă i-a spus noului său subaltern că diseară vor vorbi mai mult, acum tocmai un grup de vite se îndrepta spre un lan de porumb şi Beldie îşi începea munca printr-o fugă bună spre a opri atacul lanului verde, de invadatoarele cornute.

http://confluente.org/Manuscris--Povestiri/Beldie_ciurdarul_mihai_leonte_1326692373.html
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://literatura-arta.myforum.ro/index.php

Mihai LEONTE · Trimis: 24/08/2017 14:28 Titlul subiectului:

2 BELDIE FRATE DE CRUCE CU GRAPĂ

Ziua a trecut la ciurdă minus prea multe întâmplări. Seara ciurdarii trebuiau să ducă vitele în oraş la stăpânii lor de unde aveau să le preia a doua zi de dimineaţă. Cartierul de unde erau adunate vitele nu era prea departe de păşune. Stăpânii vacilor erau mulţumiţi de cum le păzea Grapă vacile, şi seara îl aşteptau fiecare cu o mică atenţie care consta din ceva plăcinte, câte un sfert de rachiu, unii care aveau serviciu îl atenţionau cu ceva lei. Apariţia lui Beldie ca ajutorul lui Grapă schimba problema. Grapă însă nu era un egoist şi tot ce a strâns în acea zi de marţi avea să împartă cu Beldie. Grapă îi explica lui Beldie cum îi chema pe stăpânii vacilor, căci trebuia să ştie de unde să le ia dimineaţa, şi să le distribuie seara. În seara aceea de marţi s-au grăbit să ajungă la stâna lor. Aici îi aştepta baba Leana cu un borş de fasole foarte gustos, din care şi Grapă şi Beldie au mâncat hămesiţi. După ce baba Leana a plecat, Grapă a început să scoată din traista lui mare cât un sac bunicel, tot felul de alte moduri de mâncare; plăcinte şi gogoşi, un borcan de dulceaţă şi multe fructe de vară. S-a scotocit prin buzunare şi a scos la iveală mai multe hârtii de un leu şi chiar vreo două de trei lei. I-a numărat cu încetineală ca apoi să-i dea şi lui Beldie şase lei. Nu erau chiar jumătate, dar pentru Beldie era un peşcheş grozav. Nu mai văzuse bani în mâna lui de multă vreme. Grapă a început să-i povestească lui Beldie despre viaţa lui. Era orfan de amândoi părinţii şi nu ştie cum se aciuase pe lângă moş Lică! Acesta îl considera băiatul său şi îl proteja faţă de cei care ar fi încercat să-i facă vreun rău. De cu primăvara şi până toamna târziu păzea vacile oraşului. Era mulţumit cu viaţa lui. Avea peste 30 ani şi nu făcuse armata, fiindcă ori de câte ori încercau să-l încorporeze îi dădeau drumul căci nu aveau haine cu ce să-l îmbrace. Se vorbea că moş Lică intervenea de fiecare dată să nu fie încorporat. Lui Grapă i-a plăcut de Beldie de cum l-a văzut, căci nu mai văzuse un băiat aşa de subţirel. Aşa se face că în acea seară Beldie a transformat fratele de cruce al lui Grapă. Beldie nu ştia ce să spună, nici el nu avea fraţi buni, dar nu vorbea despre asta. Nu i-a spus lui Grapă nici de unde este, căci nu voia să se întoarcă acasă. De ce? Asta numai Beldie ştia! Nici moş Lică nu ştia, căci acesta era învăţat să afle totul mult mai târziu de la Grapă, cel care îi spunea totul moşului, şi chiar cu lux de amănunte!
Grapă nu era însurat fiindcă fetele când îl vedeau aşa înalt şi cu picioare mari, nemaivorbind de mâini nici nu voiau să audă de el. Persoanele feminine mai trecute sau văduve îl căutau din îndată ce în când sub diverse motive; să le repare vreo uşă, să le mute vreun dulap!
Bărbatul din el se mulţumea şi cu firimituri, dacă nu putea avea pâinea întreagă. În acea seară de marţi pe Beldie l-a lăsat să doarmă în stână, căci patul din două scânduri nu era îndeajuns pentru doi. Grapă s-a dus să doarmă în ,,căţelul stânei” cum îi plăcea să-i zică unei căsuţe din scânduri care era un fel de rezervă pentru dormit, îndeplinind şi rolul de gheretă de pază. În stână erau mai multe cojoace vechi şi alte pături, din care a luat şi el ceva de învelit pentru a se acoperi, căci în gheretă erau numeroase paie de ovăz şi fiind vara era destul de cald. L-a învelit pe Beldie cu grijă frăţească şi i-a spus; Noapte bună! Beldie s-a mirat de această urare, căci el nu o mai auzise până atunci. Beldie ştia să spună Tatăl Nostru, aşa cum avea să facă şi în acea seară. Beldie era obişnuit să doarmă pe peste tot se nimerea, prin căpiţe de fân sau şire de paie, sau ghemuit pe băncile sălilor de aşteptare din gară. Nici nu a ştiut când a trecut noaptea! Dimineaţa Grapă l-a trezit scuturându-l uşor de umăr, la care Beldie a sărit drept în picioare crezând că e miliţia! Grapă i-a dat o plăcintă mare în mână şi au pornit spre oraş să-şi adune odraslele cornute, pentru o recent apărută zi de muncă a lor, a ciurdarilor.

http://confluente.org/Manuscris--Povestiri/Beldie_frate_de_cruce_cu_grapa_mihai_leonte_1326820409.html
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://literatura-arta.myforum.ro/index.php

Mihai LEONTE · Trimis: 24/08/2017 14:29 Titlul subiectului:

3 ZIUA CIURDARILOR

îndată ce au plecat de la stâna lor, soarele începuse să-şi trimită primele raze printre norii nu prea mulţi din coama dealurilor ce străjuiau păşunea lor. Ajunşi în oraş moş Lică îi aştepta, căci el ieşise din tură la 6 dimineaţa. I-a salutat suficient de afectuos mai ales pe Beldie, întrebându-l pe Grapă cum s-a înţeles cu ucenicul său? Grapă a răspuns dând din cap afirmativ, semn că era bine! S-au despărţit rapid de moş Lică, fiindcă vitele nu puteau aştepta până îşi spun ciurdarii poveşti. Moş Lică i-a adus lui Beldie un fel de nuia care semăna cu numele său, destul de întinsă şi subţire! Acesta era semnul că devenise ciurdar! Chiar dacă vitele sunt necuvântătoare, atunci când se reîntâlneau fiecare îşi salutau vechile cunoştinţe cu răgete prelungi. Astfel că se realiza un fel de concert de ciurdă, ceea ce era semn bun pentru ciurdari. Acest concert mai însemna că vitele se vor uni în mici grupuri ceea ce le va uşura munca ciurdarilor, după cum avea să-i explice mai târziu Grapă lui Beldie. Ciurda se aduna încet şi sigur. Oamenii îşi scoteau cornutele în stradă şi ele se încadrau în noua lor organizare. Cu cât se apropiau mai mult de păşune se înmulţeau şi se pornea un fel de întrecere care să ajungă mai repede la iarba grasă şi gustoasă. Se întâmpla ca nu toate vitele să fie dornice de ajuns în câmp, şi se mai abăteau pe la diverse insule de verdeaţă de pe marginea străzilor. Aici intervenea rolul ciurdarului ucenic, care trebuia să fie atent la aceste atacuri. Păşunea se întindea pe două dealuri iar prin vale trecea un mic pârâu pe marginea căruia parcă era desenat drumul naţional. Pe dealul sudic era o cale ferată îngustă, pe se care aduceau buştenii din inima munţilor pentru noul combinat forestier. Astfel că în unele privinţe ciurdarii aveau în permanenţă un spectacol asigurat pe alături aventurile ciurdei. Linişte nu era niciodată în ciurdă, fiindcă vacile care aveau viţei acasă la cel mai mic prilej plecau spre odraslele lor din grajdul de acasă. Mai existau şi tinerele juninci rebele, care nu se mulţumeau să stea liniştite în ciurdă, ci căutau lanurile din apropiere, fie cu lucernă sau trifoi, care erau mult mai gustoase decât iarba călcată de copite. Astfel că rolul ucenicului ciurdar era destul de greu de acoperit. Dar cum Beldie avea picioarele desculţe, reuşea să acopere terenul de luptă. Nuieluşa dăruita de moş Lică, era un fel de armă secretă a lui Beldie, căci numeroase dintre animale nu făcuseră cunoştinţă cu ea până atunci. Grapă avea un fel de botă de corn cam de vreun metru jumătate de lungă, cu o măciucă în capăt, ceea ce parcă era un mic buzdugan, dar băţul cu măciucă părea minuscul pe aproape înălţimea lui. Undeva în vale era adăpătoarea ciurdei, un sistem de jgheaburi în care apa curgea dintr-unul în altul, astfel încât oricâte vite ar fi venit deodată puteau să-şi potolească setea în linişte. Grapă avea preocupare ca de mai multe ori pe zi vitele să treacă prin apropierea adăpătorilor. Era un fel de secret profesional, care însă îndeplinea şi necesitatea animalelor. Ziua s-a terminat excluzând evenimente deosebite. Seara Grapă i-a povestit lui Beldie cum a strâns el bani pentru viitorul său, şi a scos din chimirul lat de epidermă mai multe carnete de CEC. Grapă nu ştia multă carte, dar cifrele din CEC-uri le ştia socoti. Astfel Beldie a aflat că Grapă are bani buni şi mulţi la CEC. Grapă îi spunea lui Beldie, că şi el va putea strânge bani dacă va lucra tot momentul cu el aici la ciurdă! Sâmbătă seara Beldie a primit cei 30 lei care i se cuveneau pentru zilele lucrate.
Se apropiau zilele iarmarocului de Sfântul Ilie, şi Beldie aştepta această zi cu nerăbdare, mai ales că Grapă şi moş Lică i-au promis să-l dea în bărci şi chiar în iujul cel mare! Ciurda nu aştepta, ea îşi lua zilnic tributul de alergături şi întâmplări care mai de care mai deosebite, uneori chiar năstruşnice!

http://confluente.org/Manuscris--Povestiri/Ziua_ciurdarilor_mihai_leonte_1326916139.html
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://literatura-arta.myforum.ro/index.php

Mihai LEONTE · Trimis: 24/08/2017 14:30 Titlul subiectului:

4 BELDIE LA IARMAROC

Zilele ciurdarilor treceau în ritm obişnuit. Ciurda îşi avea programul ei şi nu ieşea din normalitate. După ce Beldie dădea ocolul cornutelor se apropia de Grapă să-i asculte poveştile. În timp ce cioplea în coaja botei anumite desene care se arătau de sub vârful briceagului său. Beldie se uita prudent la mâna lui şi nu pricepea cum nişte mâini uriaşe puteau scoate desene atât de minuscule şi deosebit de frumoase. În munca sa Grapă nu se grăbea, migălea la câte un baston din acesta şi două săptămâni. Unele bastoane le executa la comandă, adică lemnul îi era adus de viitorul proprietar, care îi solicita ce trebuie desenat şi scris pe baston. Dacă nu avea comenzi avea lemnul său adus de moş Lică de prin crengile lemnelor de foc din depozit, şi moş Lică avea acasă la el rezerve destule. Beldie era fascinat de briceagul lui Grapă care avea plăsele de fildeş zicea Grapă, fiindu-i dăruit de un evreu din oraş care la rândul său îl primise de la un frate din Palestina. Acest evreu văzuse cu ce lucrează Grapă şi ce iese din brațele sale cu un briceag vechi şi lama tocită. Beldie îşi dorea şi el un asemenea briceag. Şi i-a spus asta lui Grapă. Beldie alerga cât era ziua de lungă după vite şi desigur nu părea să obosească, dar seara adormea cum ajungea la stâna lor, fără întârziere mai târziu ce mânca seara. Beldie nu avea nici haine prea strălucite, astfel că prin grija lui moş Lică a început să aibă ,,garderoba” sa. Baba Leana surda îi împletise din lână un pulover să-l aibă pentru vreme rea. Pe de alta parte Grapă prin diverse cunoştinţe i-a creat rost de mai multe cămăşi, pantaloni destul de lungi dar şi scurţi. Astfel că iarmarocul putea să vină. Între timp Grapă i-a făcut şi lui Beldie carnet de CEC, şi acum banii câştigaţi erau în siguranţă, mai ales că moş Lică i-a mai adăugat câţiva lei la sfârşit de săptămână căci numărul vacilor crescuse. Beldie se mai întremase şi la trup pentru că primea mâncare îndestulătoare. Ori le trebuia ori nu, primeau de la moş Lică câte o pâine de două kilograme, şi aveau alimente să trăiască o familie mai numeroasă.
Sfântul Ilie cădea într-o joi aşa încât iarmarocul avea să ţină până duminica. Seara de joi după ce au lăsat vitele pe la casele lor, Grapă l-a luat pe Beldie de mână plecând spre iarmaroc. Cum arata iarmarocul? Asta avea să afle Beldie în scurt timp. Aici se adunase lumea de pe lume, căci la iarmaroc veneau tineri din satele din jurul oraşului de la zeci de kilometri. Era o reuniune de suflet, căci tinerii aveau cu ce se lăuda un an întreg despre ce văzuseră la iarmaroc. Locul unde erau instalate iujurile, bărcile, tot felul de scrâncioburi, menajeriile de animale, scenele cu scamatori şi ce nu era de văzut la iarmaroc!? Cu înălţimea sa Grapă părea un fel Lăţi - Lungilă din poveştile lui Creangă. Beldie trebuia să se ţină de pantalonii lui Grapă dacă acesta îl scăpa din mână. Copilul din el nu ştia încotro să se uite. Nu mai văzuse atâta lume decât la o aplicaţie a regimentului din Fălticeni, când toate dealurile din jurul păşunii lor era plin cu soldaţi înarmaţi, de credeai că a început un nou război. Atunci un ofiţer i-a dat un fel de cutie de chibrituri care o păstra la stână pentru aprins focul. Grapă se uita să-i găsească lui Beldie un briceag, dar nu unul oarecare ci cu plăsele de os. Oamenii când întorceau capul şi vedeau cine e aproape ei, lăsau drumul deschis să treacă omul cel înalt. Unii chiar credeau că este de la vreun circ şi merge pe catalige, dar se înşelau. Până la urmă au găsit un vânzător de mărunţişuri care avea bricege. Beldie s-a uitat lung şi nu ştia nici ce să zică. Grapă cu glasul lui ușor i-a spus să aleagă un briceag. Când l-a arătat cu degetul, negustorului atât i-a trebuit căci i-a cerut un preţ mare. Grapă s-a uitat la el şi a întrebat cam tare; Cââât? Atunci negustorul a schimbat vorba şi Grapă i-a dat 2 lei pe briceag. Negustorul a luat banii şi nu a mai zis nimic! Beldie şi-a luat briceagul dorit, fiind în culmea fericirii. Avea briceag!
http://www.ziaruldepenet.ro/2013/08/03/povestiriiv-beldie-ciurdarul-de-mihai-leonte/

http://confluente.org/Manuscris--Povestiri/Beldie_la_iarmaroc_mihai_leonte_1327212309.html
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://literatura-arta.myforum.ro/index.php

Mihai LEONTE · Trimis: 24/08/2017 14:31 Titlul subiectului:

5 BELDIE ŞI SERILE DE IARMAROC

În acea noapte au umblat doar să vadă lumea căci era lume multă şi totul era la nişte preţuri mari. S-au întâlnit şi cu moş Lică cu Leana surda, dar la scurt timp au plecat la stâna lor, nu înainte ca Beldie să primească o îngheţată cu vanilie, chiar de la Leana surda. Ziua de vineri a trecut pentru cei doi de parcă nici nu ar fi fost. Vineri seara au revenit pentru a se distra şi ei. Grapă l-a dat pe Beldie în bărcile mici întâia dată să se obişnuiască şi apoi au mers la cele mari unde s-au urcat amândoi într-o barcă. Grapă i-a spus lui Beldie să se ţină bine de barele metalice, şi să nu le dea drumul decât atunci când se va opri barca. Atât s-au dat cei doi în barcă până ce stăpânul bărcilor a început să strige să se oprească. Cât timp a fost, Beldie nu ştia! El a închis ochii şi s-a lăsat legănat până s-a oprit barca. După ce s-au dat jos din barcă, dintr-o dată s-a creat o linişte în tot iarmarocul parcă lumea nu mai exista. Pentru moment, căci liniştea a fost spartă de nişte ţipete ascuţite presărate cu fel şi fel de strigăte, de ziceai că a început un mare răzbel. Nu era aşa! Pe o scena improvizată la un geam parcă spart, au apărut păpuşile Vasilache şi Mărioara, care se certau zice se în familie. Desigur că toţi cei de prin apropiere s-au oprit să asculte ce se mai întâmpla în familia păpuşilor lui Vasilache. Cum căscau gura Grapă şi Beldie, deodată Beldie s-a trezit scuturat uşor de umăr de către un băietan. îndată ce a întors capul şi a văzut cine îl scuturase de umăr, a vrut să fugă, dar Grapă neştiind despre ce este vorba l-a prins de haină. Întorcând capul a văzut o veche cunoştinţă cu care muncise împreună la combinatul forestier şi prin alte părţi din oraş. Era Lican consătean cu Beldie. Din acest rațiune Beldie voia să fugă să nu-l ducă acasă de unde era plecat de ceva vreme. Lican şi Grapă şi-au dat mâna şi discutau despre vechile lor locuri de muncă. Lican era însoţit de o fată din oraş. L-a întrebat pe Beldie ce face pe aici? Grapă a intervenit şi i-a spus că este cu el. Atunci Lican l-a luat mai deoparte pe Grapă, lăsându-l pe Beldie în seama fetei. Lican i-a povestit lui Grapă în mare parte biografia lui Beldie, printre care şi episodul de unde i se trăgea numele de Beldie. Grapă aflase că Beldie era poreclit de copii aşa, din pricină că mama vitregă îl bătuse cu nişte fire de cânepă verde, şi de atunci toţi îl strigau BELDIE! Pe urmă acea bătaie de pomină a zăcut mai mult de o săptămână, doftoricit de chiar bunica vitregă, cu iruri cum era moda pe atunci. Nu l-a văzut nici un medic în momentul cât a fost în convalescenţă. Lican i-a mai povestit lui Grapă şi alte necazuri ale lui Beldie, şi desigur din aceste motive fugise de acasă. Lican l-a rugat pe Grapă să aibă preocupare de micul său consătean. L-a asigurat pe Beldie că nu va spune nimănui că l-a întâlnit. S-au despărţit, şi Grapă cu Beldie au plecat spre stână. După această întâlnire Grapă a devenit mai grijuliu cu Beldie, ca un adevărat frate mai mare. A doua zi avea să afle şi moş Lică povestea lui Beldie. Grapă avea să afle că moş Lică îl cunoştea pe tata lui Beldie din combinat, unde el ca paznic cunoştea multă lume. Atunci şi-a dat seama de ce îi era frică lui Beldie de miliţieni, căci se pare că aceştia îl căutau. Tactica s-a schimbat, căci moş Lică nu l-a mai lăsat să vină după vite în oraş dimineaţa. Nu voia să piardă un ajutor de ciurdar aşa de uşor. Moş Lică găsise un băiat din oraş care îi păzea oile, şi asta avea să-l ajute pe Grapă la strânsul ciurdei dimineaţa. Cine era totuşi Lican? Acest flăcău bine legat la trup şi frumuşel pe deasupra, se trăgea dintr-o familie cu mulţi fraţi, crescuţi privat de mamă, care se pare murise în timpul războiului. Lican era foarte muncitor şi ascultător pe unde lucra. Iar printre flăcăii din sat era respectat, fiindcă avea o voce frumoasă şi încânta ascultătorii cu cântecele sale mereu noi. Şi oamenii în vârstă ai satului îl respectau pe Lican, apreciindu-i comportamentul cavaleresc faţă de toată lumea.

http://www.ziaruldepenet.ro/2013/08/10/povestiriv-beldie-ciurdarul-de-mihai-leonte/

http://confluente.org/Manuscris--Povestiri/Beldie_si_serile_de_iarmaroc_mihai_leonte_1327296609.html
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://literatura-arta.myforum.ro/index.php

Mihai LEONTE · Trimis: 24/08/2017 14:33 Titlul subiectului:

6 BELDIE NEPOTUL LUI MOŞ LICĂ

Ulterior seara de vineri perechea Grapă - Beldie avea să revină la iarmaroc, dar nimic nu mai era ca în întâia seară, căci mulțimea se împuţinase. În schimb pe la iujuri fanfarele cântau de mama focului şi jocul perechilor de tineri se încingeau în fiecare seară.
Trebuie să spun cititorului că după întâlnirea cu Lican, moş Lică l-a adoptat pe Beldie ca fiind nepotul său. Moş Lică nu era un om rău la suflet, cu toate că el controla în mare parte ciurdele oraşului, căci mai avea o ciurdă pe malul iazului. Iaz, toată lumea numea Şomuzul Mare, râul care trece în partea estică a oraşului Fălticeni. Aici partea dinspre oraş era un fel de luncă, însă numai partea sudică. Râul avea aici un fel de mini deltă, ce se întindea de la podul drumului spre Ţarna Mare şi Petia, până la moara de la Ciorsaci, un rai al pescarilor știut de însuşi marele scriitor Mihail Sadoveanu. Ciurda de pe Şomuz era condusă de o familie cu mai mulţi copii, a ciurdarului Gumă, dar care lucrau tot sub controlul lui moş Lică. Cum reuşea acesta să controleze ciurdele era un mare mister! Se vorbea că şefii din oraş nu plăteau păşunatul vitelor, sau dacă plăteau o făceau de ochii lumii cum se spune. Grapă l-a făcut pe Beldie să-şi povestească tot ce ştia despre viaţa lui. Astfel a ajuns şi la urechile lui moş Lică, care voia să-l înfieze pe Beldie. Toamna se apropia şi Beldie ar fi trebuit să meargă la şcoală, însă pe urmă cum aflase Grapă, părinţii lui nu voiau să-l mai dea la ciclul II, anume în clasa a V a. Beldie terminase clasa a IV a, dar nu a fost lăsat să continue ciclul II. Din acest motiv moş Lică vorbise chiar cu directorul şcolii medii din oraş, de fapt fostul liceu. Acesta i-a explicat cum să procedeze şi să ducă pe Beldie la părinţii săi, cărora să le explice că viitorul băiatului este să urmeze şcoala. Moş Lică era un om impunător, aşa că la prima ocazie l-a acostat pe tatăl lui Beldie. Discuţia dintre cei doi se pare că a avut rezultatul scontat de moş Lică, recte a obţinut promisiunea că Beldie va fi dat la şcoală, iar în cazul că nu va fi dat tata lui Beldie va fi reclamat la partid. Însă nu i-a spus unde este Beldie ascuns. Dar cunoscându-l pe moş Lică nu i-a fost greu să-şi dea seama că Beldie este în custodia acestuia. Tata lui Beldie era recunoscut de toată lumea cu porecla Colorado, căci era agent agricol la întovărăşirea din sat şi el împărţea soluţiile pentru stârpirea gândacilor de Colorado. Beldie fusese dat în primire de către Colorado unui pădurar să lucreze la pepiniera din marginea oraşului. La pepinieră nu avea unde dormi, şi dormea la o căpiţă de fân din pepinieră, de mâncat le aducea pădurarul mâncare de la o cantina a unei ample agricole dacă se prezentau la lucru în acea zi. În noaptea când a fost găsit în gară, afară ploua, din acest rațiune la găsit miliţia acolo şi l-a luat moş Lică. La pepinieră nu aveau toată ziua de lucru aşa se face că de multe ori pierdeau vremea prin gară şi împrejurimi. De când aflase cine este Beldie, moş Lică parcă avea şi mai multă vigilență de el, căci îşi dorise să aibă copii, dar cum Divinul Creator nu se îndurase să-l înzestreze cu ceva prunci, prinsese drag de acest copil necăjit şi voia să-l ajute cum putea el mai bine. Leana surda avea preocupare ca Beldie şi Grapă să aibă schimburile necesare de straie, şi joia mai târziu masă laolaltă cu moş Lică îi înlocuiau pe cei doi la ciurdă şi îi trimiteau la baia comunală din oraş să se îmbăieze timp de câteva ore. Trebuie spus că atât Leana surda şi moş Lică aveau întotdeauna cămăşi albe şi curate. Moş Lică umbla îmbrăcat ţărăneşte, cu opinci, iţari şi chimir, numai la serviciul său de paznic se îmbrăca în uniformă. În civilie, cum îi plăcea să spună, voia să fie ţăran! Avea el şi alte motive, dar nu le prea pricepea oricine şi nici nu voia să le ştie lumea.

http://www.ziaruldepenet.ro/2013/08/17/povestirivi-beldie-ciurdarul-de-mihai-leonte/

http://confluente.org/Manuscris--Povestiri/Beldie_nepotul_lui_mos_lica_mihai_leonte_1327436754.html
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://literatura-arta.myforum.ro/index.php